Antena Căutare

CRBL a fost speriat de Ana Morodan! Cum a reușit contesa să îi dea emoții

CRBL, câștigător al celui de-al doilea sezon Asia Express, alături de Oase, a spus că a urmărit cu mari emoții finala celui mai dur reality show, de parcă nu ar fi știut deja deznodământul. El a precizat că s-a gândit că „poate apare Ana Morodan”.

CRBL, câștigător al celui de-al doilea sezon Asia Express, alături de Oase, a spus că a urmărit cu mari emoții finala celui mai dur reality show, de parcă nu ar fi știut deja deznodământul. El a precizat că s-a gândit că „poate apare Ana Morodan”.

„Când am văzut finala m-am bucurat ca un copil. Am avut foarte mari emoții. Când Gina trebuia să dea verdictul eu încă aveam emoții. Mă gândeam că poate apare Morodan, poate s-a întâmplat ceva în momentul acela”, a spus CRBL.

Artistul a făcut referire la faptul că Ana Morodan și Adrian Teleșpan s-au întors la un moment dat în competiția Asia Express, după ce au fost eliminați. Cei doi au trebuit să îi înlocuiască pe Jojo și Paul Ipate, care au abandonat competiția din cauza unor probleme de sănătate ale actorului.

CRBL a mai spus că în ultima zi de filmare a celui de-al doilea sezon Asia Express totul s-a desfășurat cu o viteză incredibilă.

„Pentru mine ultima zi de filmare la Asia Express a trecut foarte repede. Recunosc că m-am bucurat foarte mult când am văzut acum finala pe TV și am putut să-mi dau seama cam ce am făcut eu în acea zi. Atunci a fost o viteză incredibilă și am fost foarte prins în joc”, a mai spus CRBL.

CRBL şi Oase sunt câştigătorii celui de-al doilea sezon Asia Express, după un drum lung şi plin de provocări inedite.

A plâns în hohote când s-a uitat la tv! Ruby, în lacrimi când a înțeles de ce a pierdut finala Asia Express... CRBL, dezvăluire în premieră! De ce nu a vrut să vorbească cu soția lui în Asia Express. „Chiar dacă aș fi avut cum, tot...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x