Antena Căutare

CRBL și Speak, supuși la mari provocări în tabăra lui nea Mărin din Vama Veche

Luni și marți, de la ora 20.00, nea Mărin vine cu noi surprize atât pentru telespectatori, cât și pentru vedetele care participă la emisiunea ”Poftiți în vacanță”, difuzată la Antena1.

În cea de-a doua săptămână, nea Mărin are alături de el o gașcă de oameni puși pe șotii formată din Speak, CRBL, Edi Stancu, Minodora și Angie – fostă concurentă ”Chefi la cuțite”. Principala lor responsabilitate este să aducă bucuria pe chipurile unor copilași ce provin din medii defavorizate. De data aceasta, tabăra lui nea Mărin este situată la mare, în Vama Veche, iar pentru micuți este o dublă premieră: prima lor vacanță, dar și prima dată când văd marea în realitate.

”E cea mai frumoasa zi din viața mea, nici nu am putut să dorm de emoții. Habar nu aveam cum arată marea, e mai frumoasă decât în poze”, spun copiii evident surprinși de prima întâlnire cu marea, dar și cu vedetele venite în tabără special pentru ei.

Pe lângă responsabilități și multă muncă, Speak, CRBL, Edi Stancu, Minodora și Angie au parte și de nenumărate peripeții in preajma lui nea Mărin.

”Eu am foarte mult respect și bun simț pentru nea Mărin, doar că acum nu le am la mine, le-am lăsat acasă”, glumește CRBL, convins fiind că gazda emisiunii îi va da de furcă în zilele pe care le vor petrece împreună.

Dacă pentru unele dintre vedete grija pentru copii vine natural, fiind deja părinți, pentru altele nu este deloc așa.

”Am avut o singură dată grijă de un copil, o singură zi. Dar acum cu cinci...” spune Speak, vizibil speriat de ceea ce-l va aștepta.

Cum vor face față responsabilităților Speak, CRBL, Edi Stancu, Minodora și Angie, cât de tare îi vor emoționa sinceritatea și bucuria din ochii copiilor, dar și cum vor reuși cei cinci să iasă din provocările la care sunt supuși de nea Mărin, telespectatorii vor vedea la ”Poftiți în vacanță”, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

Nebunie la Vama Veche! CRBL și Speak au fost supuși la mari provocări în tabăra lui nea Mărin... Edi Stancu își duce băiețelul în tabără la nașul său, nea Mărin: “Mereu e confundat cu o fetiță!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x