Antena Căutare

Credință versus sănătate. Nutriționiștii avertizează! Care sunt riscurile postului pentru organismul tău

Oamenii au diferite motive pentru a posti temporar, de exemplu pentru a slăbi, deoarece cred că este bine pentru sănătate sau pentru că le recomandă religia pe care o practică. Postul are multe avantaje, dar nu este lipsit de riscuri, scrie passionsante.be.

Oamenii au diferite motive pentru a posti temporar, de exemplu pentru a slăbi, deoarece cred că este bine pentru sănătate sau pentru că le recomandă religia pe care o practică. Postul are multe avantaje, dar nu este lipsit de riscuri, scrie passionsante.be, citat de Agerpres.

Cercetări efectuate pe animale și pe oameni (în ultimul caz rezultatele sunt totuși mai puțin clare) arată că un consum mai mic de calorii (cu 30%-40% mai puțin decât aportul energetic normal) scade riscul bolilor asociate cu îmbătrânirea (cum ar fi demența), precum și, probabil, pe cel de cancer, crescând în același timp speranța de viață. Este unul dintre avantajele semnalate ale postului.

Însă, postul pentru a da jos kilogramele este destul de des întâlnit. Un regim hipocaloric (în cadrul căruia se consumă doar înlocuitori alimentari speciali un anumit timp) sau un regim cu lichide permite o scădere în greutate considerabilă în timp foarte scurt. Este totuși foarte dificil de păstrat greutatea la care se ajunge după post. În majoritatea cazurilor, kilogramele pierdute revin cu repeziciune, adesea în număr mai mare decât înainte de regim.

Pierderea în greutate în timpul unui post se datorează în principal pierderii de apă din țesuturile musculare, cele adipoase (grăsime) rămânând în mare parte intacte. Este recomandabil ca cine dorește să slăbească să ceară sfatul unui medic sau al unui dietetician.

Unii țin post și pentru detoxifiere. Conceptul de post pentru purificare sau detoxifiere nu este nou și a fost utilizat multă vreme în medicina alternativă. Acum este foarte la modă. Potrivit adepților lui, regimul este important pentru curățarea corpului de toate toxinele produse, ingerate sau absorbite din mediu, care ar amenința sănătatea fizică și mentală. Curele de detoxifiere, cel mai des sub formă de sucuri de fructe și ceaiuri, se țin pentru purificarea corpului, eliminarea toxinelor, furnizarea de energie și îmbunătățirea sănătății generale. Nu există totuși prea multe dovezi științifice în acest sens.

Detoxifierea nu este deloc recomandată persoanelor care au anumite probleme de sănătate, mai ales la ficat și rinichi, diabet sau tulburări cardiovasculare.

Printre riscurile la care se supun cei care țin posturi periodice se numără provocarea unor carențe alimentare, mai ales în vitamine și minerale (calciu). După câteva zile, postul poate declanșa tot felul de simptome, ca dureri de cap, rău la stomac, constipație, amețeli, greață, palpitații, oboseală, tulburări ale somnului, iritabilitate, pierderi de memorie etc. Durerile de stomac se pot agrava, iar cei care au dureri de cap observă înmulțirea acestor neplăceri.

Pe termen mai lung se pot dezvolta calculi biliari și probleme cardiace (cum ar fi tulburări de ritm cardiac), renale, anemie etc. Dacă durează mai mult de câteva zile, postul poate duce la o slăbire a sistemului imunitar și la o sensibilizare față de infecții.

Postul poate provoca o severă scădere a nivelului de zahăr din sânge (hipoglicemie), ceea ce poate duce la complicații grave, mai ales la diabetici.

Postul trebuie evitat cu orice preț în anumite situații, cum ar fi în timpul sarcinii și al alăptării, la copii, la persoanele în vârstă, la cele care suferă de o boală cronică (cardiovasculară, renală, de ficat, diabet etc.) și la persoanele cu tulburări alimentare.

Ce înseamnă când ți se zbate ochiul! Este un semn că trebuie să mergi urgent la doctor!... Ceaiul de banane, o minune pentru sănătate! A băut o cană din această licoare zilnic şi s-a vindecat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x