Antena Căutare

Crezi că ştii totul despre periaj? Cele mai frecvente greşeli

O dantură frumoasă şi sănătoasă implică în primul rând o igienă corespunzătoare. Este important să ţii cont de anumite reguli de periaj, astfel încât dinţii tăi să nu aibă de suferit.

O dantură frumoasă şi sănătoasă implică în primul rând o igienă corespunzătoare. Este important să ţii cont de anumite reguli de periaj, astfel încât dinţii tăi să nu aibă de suferit.

În acest sens, este indicat să ne spălăm, zilnic, dinţii de cel puţin două ori. În plus, specialiştii ne recomandă să consumăm în cantităţi cât mai mici unele produse, care sunt extrem de dăunătoare pentru dantură.
„Pentru a-ţi păstra o bună sănătate orală, este nevoie să-ţi periezi dinţii de cel puţin două ori pe zi, iar atunci când mănânci dulciuri, ar fi indicat să o faci imediat după. Nu uita să foloseşti aţă dentară şi apă de gură, să limitezi consumul de snack-uri cum sunt bomboanele, covrigeii şi chipsurile şi să mergi la dentist pentru controale regulate şi detartraj”, declară dr. Andra Custura.

Bomboanele tari sau lipicioase, cele care se dizolvă încet prin intermediul salivei, cum sunt acadelele, dropsurile, fructele uscate, stafidele învelite în ciocolată sau batoanele pentru sportivi, se regăsesc printre cele mai periculoase produse, care afectează dantura.

„Cariile sunt cauzate de aceşti agenţi patogeni care distrug structura dintelui şi afectează atât smalţul, cât şi stratul interior al dintelui. S-a demonstrat că zaharurile rafinate duc la o creştere accelerată a degradării danturii, în vreme ce carbohidraţii complecşi sunt asociaţi cu o rată mai scăzută a producerii cariilor dentare”, a adăugat medicul stomatolog.

O metodă REVOLUȚIONARĂ te scapă de negi și alunițe în câteva zile. Ingredientul se află ÎN BUCĂTĂRIA TA... Ce se întâmplă în organismul tău atunci când mănânci LĂMÂIE. Nu te-ai fi gândit!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x