Antena Căutare

Cristi Borcea a fost eliberat din închisoare după patru ani. Cum a apărut omul de afaceri la ieșirea din penitenciar: "Trebuie să merg la psihiatrie!"

Magistraţii Tribunalului Ilfov au dispus, luni, eliberarera condiţionată a fostului acţionar al Dinamo Cristian Borcea. Magistraţii au admis contestaţia acestuia la sentinţa din luna mai a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti care a respins cererea.

Magistraţii Tribunalului Ilfov au dispus, luni, eliberarera condiţionată a fostului acţionar al Dinamo Cristian Borcea. Magistraţii au admis contestaţia acestuia la sentinţa din luna mai a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti care a respins cererea.

În urmă cu puțin timp, Borcea a ieșit pe poarta penitenciarului, după patru ani de detenție. Omul de afaceri a facut câteva declarații, menționând că cel mai mult se bucură ca va fi alături de copiii săi, dar și de Valentina Pelinel, despre care s-a scris în repetate rânduri că urmează să-i devină soție.

"A fost o perioadă foarte grea, nu ştiu treceam dacă nu aş fi avut-o pe Valentina, este cel mai greu departe de copil şi de Valentina. Trebuie să merg cel puţin o lună de uile la psihiatrie. O perioadă aşa de lungă nu trece fără urme ", a declarat Cristi Borcea.

”În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite contestaţia formulată de contestatorul - petent Borcea Cristian împotriva sentinţei penale nr. 1324 din data de 02.05.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 8622/4/2018. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: În temeiul art. 587 alin. 1 Cpp raportat la art. 59 C.pen.1969 şi cu aplicarea art. 5 NCP admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul - condamnat Borcea Cristian. Dispune liberarea condiţionată a petentului - condamnat de sub puterea MEPI nr. 429/2014 emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în baza sentinţei penale nr. 238/2012. Pune în vedere petentului dispoziţiile art. 61 din Vechiul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, au dispus magistraţii.

Sentinţa este definitivă.

ALERTĂ! A fost descoperit un proiectil de tun neexplodat! Localitatea care se afla în pericol... Bilanț cumplit în urma inundațiilor! Patru persoane și-au pierdut viețile, iar sute de case au fost distruse! Zona în ca...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x