Antena Căutare

Cum arată o călătorie cu avionul după pandemie. Mărturisirile unui parlamentar: ”Aeronava era plină până la refuz, iar unii și-au dat masca jos!” Ce a urmat

Oamenii nu respectă măsurile de prevenție împotriva coronavirusului nici măcar în avion. Steluța Cătăniciu, parlamentar al PPU, a mărturisit că a fost martora unor scene revoltătoare. „Am stat o oră și 10 minute cu ușile închise în avion, la sol, cu masca pe față. Și au fost persoane care și-au dat jos masca”, a relatat ea.

În cadrul unui interviu la Antena 3, parlamentarul a mărturisit că în ciuda faptului că masca de protecție este obligatorie, mulți dintre români nu o respectă.

„Eu nu înțeleg un singur lucru. Fac parte dintre cei care cred că acest virus există, port mască, încerc să respect regulile care se impun atunci când intru în anumite locuri unde purtarea măștii este obligatorie, dar totuși nu înțeleg un lucru și pe mine mă intrigă. În plină stare de alertă am văzut că domnul ministru vorbește despre noi reguli pe care urmează să le impună dar totuși în această stare de alertă noi am organizat examenul de evaluare națională.

Pericolul din spatele coronavirusului. Oamenii care înving virusul rămân cu sechele: ”Boala nu afectează doar plămânii, ci și alte organe!”

La această oră este organizată sesiunea a doua pentru copiii care aveau temperatură. Am organizat susținerea probelor pentru Bacalaureat și mă întreb totuși unde există acel echilibru. Unde e adevărul dacă situația este atât de gravă încât se impun noi măsuri restrictive, de ce ne expunem copiii?(...) Eu efectiv nu înțeleg că acest lucru. De ce ne-am expus copiii în această situație unor pericole care sunt evidente.

Plus că îmi pun semne de întrebare cu privire la faptul că nu doresc să deschidă restaurantele. Mă gândesc la un moment dat dacă într-un restaurant ar fi mai mult de 70 de persoane, 100-150 chiar, restaurante care nu au terasă. Am comparat situația dintr-un restaurant cu zborul pe care îl fac mulți pe teritoriul României.

Toate calculele, date peste cap! Când ar fi apărut, de fapt, COVID-19 în România?! Ce crede minstrul Sănătății despre noua ipoteză

Sunt avioane care au minimum 70 de pasageri, oamenii sunt claie peste grămadă. Unii nu poartă mască, stewardesele nu vin, nu le spun absolut nimic. La un moment dat când am urcat în avion ne-au ținut o oră și 10 minute săptămâna trecută, pe ruta București- Cluj. Cred că erau minimum 35 de grade, în avion nu era aer condiționat pentru că avionul era la sol.

10.000 de morți din cauza coronavirusului, în România, la 1 octombrie. Experții, previziuni sumbre: ”Rata de dublare se va accelera înfiorător!”

Nu ne-a anunțat nimeni de ce am stat o oră și 10 minute cu ușile închise, cu masca pe față. Și au fost persoane care și-au dat jos masca. M-am uitat în jur, am văzut că nu spune nimeni nimic. Am zis „Doamne, Dumnezeule”. Eram peste 70 de persoane, era plin avionul până la refuz. M-am dus la un moment dat la stewardesă și am spus „Vă rog frumos să anunțați să își pună totuși măștile pentru că nu este normal ce se întâmplă”, îmi spune stewardesa că nu face poliție. Păi cum nu faci poliție, pentru că astea sunt regulile pe care trebuie să le respecți”, a spus Steluţa Cătăniciu, luni seară, la Antena 3.

O nouă înșelătorie face ravagii! Cum rămân românii fără bani în doi pași și trei mișcări, iar polițiștii sunt ”legați la... A fost actualizată lista statelor ”verzi”. Care sunt țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei la sosirea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x