Antena Căutare

Cum preparăm cea mai simplă și delicioasă tartă cu vișine!

Cu ingrediente puține și simplu de preparat, această tartă cu vișine dulce-acrișoară, te va cuceri instant!

Cum preparăm cea mai simplă și delicioasă tartă cu vișine!
Tartă cu vișine

Cu ingrediente puține și simplu de preparat, această tartă cu vișine dulce-acrișoară, te va cuceri instant!

Din categoria deserturilor cu vișine, poate încercați și acest delicios Chec cu mac și vișine, sau o prăjitură mai complexă, dar de mare efect - Prăjitura Valurile Dunării.


Ingrediente pentru tartă cu vișine

  • Pentru aluat:
  • 1 ou de mărime medie
  • 150 g unt(82%)
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1 lingură zahăr
  • un praf sare
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 2 lingurițe esență de vanilie
  • 300 g făină
  • Pentru umplutură:
  • 750 g vișine fără sâmburi
  • 2 linguri zahăr
  • 3 plicuri zahăr vanilat
  • 3 linguri amidon
  • În plus:
  • puțin unt pentru uns forma

Mod de preparare tartă cu vișine

Pentru prepararea aluatului de tarta mixăm untul moale cu zahărul, adăugăm oul frecat cu un praf de sare, apoi bicarbonatul dizolvat în zeama de lămâie, esența și la final încorporăm, treptat, făina.
Frământăm aluatul, îl înfășurăm în folie alimentară și îl dăm la frigider pentru aproximativ o oră.
Peste vișine, adăugăm zahărul și le dăm la rece pentru 30 de minute, să se topească din zahăr și să se formeze puțin sirop.
Le punem, apoi, pe foc până se diluează zahărul și adăugăm peste ele, amidonul desfăcut în puțin sirop rece.
Amestecăm intens, până se îngroasă compoziția, apoi stingem focul și lăsăm umplutura de vișine să se răcească.
Împărțim aluatul în două părți.
Cu prima parte îmbrăcăm pereții interiori ai formei de copt, unși în prealabil cu puțin unt sau ulei.
Înțepăm aluatul din loc în loc cu o furculiță, pentru a se coace uniform.
A doua parte de aluat, o întindem pe masa de lucru, ușor înfăinată și o tăiem în fâșii de 1 cm.
Întindem compoziția de vișine peste aluatul din forma de copt și realizăm un grilaj deasupra ei, din fâșiile de aluat.
Coacem tarta cu vișine în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru 35 de minute, sau până când se rumenește bine deasupra.
Lăsăm apoi tarta cu vișine să se tempereze, o pudrăm cu zahăr, o porționăm și o savurăm cu mare poftă.
Noi nu am rezistat să o lăsăm să se răcească și am servit-o ușor caldă, de aceea umplutura de vișine a fost ușor cursivă.
Când se răcește definitiv, aceasta devine fermă și se poate porționa frumos.
Este foarte bună și caldă, dar mult mai bună este rece, de la frigider!
Să vă fie de folos!

Saint Jacques în sos de unt cu pătrunjel și legume trase la tigaie... Pancakes cu banane și cocos, pufoase și delicioase...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x