Antena Căutare

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Nu degeaba suntem în luna lui „Cuptor”!

Vremea va fi caniculară în majoritatea regiunilor țării, la începutul acestei săptămâni și săptămâna viitoare, perioada cea mai ploioasă fiind 15-17 iulie, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 10-23 iulie, dată luni publicității.

Vremea va fi caniculară în majoritatea regiunilor țării, la începutul acestei săptămâni și săptămâna viitoare, perioada cea mai ploioasă fiind 15-17 iulie, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 10-23 iulie, dată luni publicității.

În Banat, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme caniculară, cu temperaturi maxime de 35-37 de grade și minime de 20-22 de grade, în medie regională. În perioada 12-16 iulie, valorile termice vor fi în scădere treptată de la medii diurne de 30-32 de grade spre 25-27 de grade la mijlocul lunii iulie, cu aceeași tendință la minimele nocturne, de la 17-19 grade spre 12-15 grade.

Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o tendință de creștere a temperaturilor de o la zi la alta, vremea redevenind călduroasă, posibil caniculară în ultimele zile ale perioadei de referință. Perioada cea mai ploioasă va fi între 15-17 iulie, atunci când vor fi posibile local și cantități de apă mai însemnate. Pentru restul timpului, aversele se vor semnala pe spații mai restrânse, putând avea doar izolat caracter torențial.

Debutul intervalului de prognoză va fi caracterizat și în Crișana de o vreme caniculară, cu temperaturi maxime de 35-36 de grade și minime de 21-22 de grade, în medie regională. În perioada 12-16 iulie valorile termice vor fi în scădere treptată de la medii diurne de 29-31 de grade spre 24-26 de grade la mijlocul lunii iulie, cu aceeași tendință la valorile nocturne, de la 17-18 grade spre 12-14 grade.

Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o tendință de încălzire a vremii de o la zi la alta, aceasta redevenind călduroasă, mai ales în ultimele zile ale perioadei de referință. Perioada cea mai ploioasă va fi între 15 și 17 iulie, atunci când vor fi posibile local și cantități de apă mai însemnate. Pentru restul timpului, aversele se vor semnala pe spații mai restrânse.

În Transilvania, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme călduroasă, iar în după-amiaza de 11 iulie în sud-vestul regiunii va fi caniculă; media temperaturilor diurne va fi de 31-34 de grade, iar a celor nocturne de 15-18 grade. Apoi, după data de 12 iulie, vremea se va răcori apreciabil, astfel că la mijlocul lunii iulie vor fi medii ale valorilor maxime de 22-24 de grade și ale minimelor de 10-15 grade.

Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o tendință de creștere a temperaturilor de o la zi la alta, vremea redevenind local călduroasă. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată în cele mai multe dintre zile, începând din 11 iulie, iar în intervalul 15-17 iulie ploile vor fi mai frecvente și local mai însemnate cantitativ.

Cu vreme călduroasă va debuta și în Maramureș intervalul de prognoză, cu temperaturi maxime de 32-34 de grade și minime de 16-18 grade, în medie regională. În perioada 12-16 iulie valorile termice vor fi în scădere treptată până la medii diurne de 23-25 de grade și nocturne de 10-13 grade.

Pentru a doua săptămână, estimările indică o tendință de creștere a temperaturilor de o la zi la alta, vremea redevenind local călduroasă. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată în cele mai multe dintre zile, începând din 11 iulie, iar în data de 12 iulie și în intervalul 15-17 iulie ploile vor fi mai frecvente și local mai însemnate cantitativ.

În Moldova, vremea călduroasă va persista în primele zile în special în sudul regiunii; media temperaturilor maxime va fi de 31-34 de grade, iar a celor minime de 16-19 grade. Apoi, după data de 13 iulie, vremea se va răcori, astfel că la mijlocul lunii iulie vor fi valori diurne de 22-25 de grade și nocturne de 12-14 grade, mediat pe regiune.

Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o tendință de creștere a temperaturilor de o la zi la alta, vremea redevenind local călduroasă. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în perioadele 12-13 și 16-18 iulie, când pe arii restrânse vor și cantități de apă mai însemnate.

În Dobrogea vremea călduroasă va persista în primele zile ale intervalului de referință în mare parte a regiunii, cu excepția litoralului, în timp ce în vestul regiunii izolat va fi caniculă. Media regională a temperaturilor maxime va fi de 28-30 de grade, iar a celor minime de 18-21 de grade. Apoi, în perioada 14—17 iulie, vremea se va răcori, astfel că vor fi valori diurne de 25-28 de grade și nocturne de 16-19 grade, în medie.

Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o tendință de creștere a temperaturilor de o la zi la alta, vremea redevenind local călduroasă. Probabilitatea mai mare pentru averse va fi în data de 13 iulie și în perioada 16-17 iulie

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate în Muntenia de o vreme călduroasă, iar în 11 și 12 iulie după-amiaza local va fi caniculă. Mediat pe regiune, vor fi temperaturi maxime de 32-35 de grade și minime de 16-20 de grade. Apoi, în intervalul 13-17 iulie, vremea se va răcori apreciabil, astfel că sunt anticipate medii ale valorilor diurne de 26-29 de grade și ale celor nocturne de 13-16 grade. Din data de 18 iulie, estimările indică din nou o tendință de creștere a temperaturilor, vremea redevenind călduroasă. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în jurul datei de 13 iulie și în perioada 16-18 iulie.

În Oltenia, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme călduroasă, local caniculară, cu temperaturi maxime de 34-36 de grade și minime de 18-21 de grade, în medie regională. În perioada 13-16 iulie valorile termice vor fi în scădere treptată de la medii diurne de 30-32 de grade spre 26-29 de grade, cu aceeași tendință la minimele nocturne, ce vor coborî până la de la 14-17 grade.

Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o tendință de creștere a temperaturilor de o la zi la alta, vremea redevenind călduroasă. Probabilitatea pentru averse locale va fi mai ridicată în jurul datei de 13 iulie și în perioada 15-17 iulie.

La munte, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme caldă, cu valori peste cele climatologic specifice; în medie, vor fi temperaturi maxime de 19-24 de grade și minime de 10-16 grade. Apoi, în intervalul 12-17 iulie, vremea se va răcori apreciabil, astfel că sunt anticipate medii ale valorilor diurne de 14-18 grade și ale celor nocturne de 6-10 grade. Din data de 18 iulie, estimările indică din nou o tendință de creștere a temperaturilor.

Probabilitatea pentru averse va fi ridicată în majoritatea zilelor din perioada de referință, acestea având o distribuție locală, iar în intervalele 12-13 iulie și 15-17 iulie va ploua pe arii extinse și în cantități mai însemnate.

REZULTATE BAC 2017. 36 de elevi din judeţul Buzău au fost declaraţi admişi la Bacalaureat, după contestaţii... Comuna din România cu PROMOVABILITATE ZERO la BAC. Nici primarul nu a luat examenul “maturităţii”: "Eu sunt un caz ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x