Antena Căutare

Cutremur devastator în Săptămâna Mare! Salvatorii se roagă pentru o minune, după ce două clădiri s-au prăbușit în urma seismului - Video

Un cutremur devastator a lovit în Filipine, în prima zi din Săptămâna Mare. Oamenii au filmat îngroziți momentul în care blocurile se clatină precum crengile unui copac. Salvatorii se roagă pentru o minune, în timp ce caută supraviețuitori.

Cutremur devastator în Săptămâna Mare! Salvatorii se roagă pentru o minune, după ce două clădiri s-au prăbușit în urma seismului - Video
cutremur seism, filipine

Un cutremur devastator a lovit în Filipine, în prima zi din Săptămâna Mare. Oamenii au filmat îngroziți momentul în care blocurile se clatină precum crengile unui copac. Salvatorii se roagă pentru o minune, în timp ce caută supraviețuitori.

Cinci persoane au murit luni în urma surpării a două clădiri, într-un cutremur puternic, în nordul Filipinelor, care a provocat evacuarea a mii de persoane în centrul capitalei, Manila, relatează AFP.

Trei corpuri au fost scoase dintre dărâmăturile unui clădiri, în oraşul Porac, la aproximativ 100 de kilometri nord-vest de Manila, pe Insula Luzon, iar un copil şi bunica sa au murit în surparea unei clădiri în oraşul Lubao, în apropiere, a anunţat guvernatoarea provinciei, Lilia Pineda, la postul de televiziune ABS-CBN. Ea a adăugat că seismul a provocat o pană de electricitate care afecta intervenţia salvatorilor luni seara.

Un cutremur de magnitudinea 6,3 a zguduit luni după-amiaza Insula filipineză Luzon, cea mai mare şi mai populată din ţară, potrivit Institutului american de geofizică USGS, şi a zdruncinat imobile în centrul Manilei.

Seismul a avut loc la ora locală 17.11 (12.11, ora României), la o adâncime de 40 de kilometri.

În capitală, angajaţi la birouri au ieşit în stradă, părăsind clădirile zgârie-nori, în timp ce alarmele răsunau, au constatat jurnalişti AFP. O angajată, Feliza Villanueva, în vârstă de 21 de ani, a declarat pentru AFP că se afla în birou împreună cu patru colegi în momentul cutremurului.

„Este al doilea cel mai puternic seism pe care l-am trăit”, a declarat ea, alăturându-se altor sute de persoane în curtea unui imobil de birouri şi aşteptând încetarea alertei.

„Noi nu am intrat în panică, în pofida îngrijorării”, a spus ea. „Am planificat evacuarea imobilului. Prea multă lume cobora pe scări, aşa că ne-am aşteptat rândul. Oamenii erau şocaţi, dar nimeni nu striga”.

Filipinele se află pe ”Centura de Foc” a Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă frecvente cutremure şi o importantă activitate vulcanică.

Cel mai sângeros cutremur în arhipelag - de când se înregistrează magnitudinea - a avut loc în 1976, soldat cu mii de morţi, până la 8.000 potrivit unor estimări.

Eleve din Iași, clipe de panică în Sri Lanka! Ce li s-a întâmplat în momentul atentatelor... Un bebeluș a murit într-un avion, în brațele unei necunoscute! „A oftat și asta a fost. Am fost onorată să pot spune o r...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x