Antena Căutare

De ce este la modă să mergi în Kusadasi?

Dacă mulți turiști sunt atrași de plajele cu nisip fin ale frumoasei destinații turcești, unii călători ajung aici pentru atmosfera cu iz oriental a orașului. Să faci shopping în bazar sau să te distrezi pe strada barurilor este un ”must do”, în această vară. Descoperă una dintre cele mai frumoase destinații din Turcia, alături de cei mai buni prieteni!

Trăiește o vară de poveste!

Ești un împătimit al sporturilor de apă? Long Beach este cea mai renumită zonă din Kusadasi, unde amatorii sporturilor nautice își dau întâlnire. Poți practica aici de la simplele scufundări, jet ski, până la vânătoare subacvatică, în funcție de preferințe. Apele sunt cristaline, iar plajă este din prundiș, un adevărat colț de aventură.

Dacă tânjești după atmosfera orientală, pășește pe Bar Street, cea mai aglomerată stradă din oraș, împânzită de cafenele, baruri, restaurante și magazine. Aici poți fuma în tihnă o narghilea cu arome fructate, să te răsfeți cu o cafea la nisip sau să îți încânți papilele gustative cu o baclava turcească cu fistic. Orașul are o viață de noapte extrem de colorată, unde show-urile cu foc și artificii, dansurile din buric și concertele cu interpreți celebri întrețin atmosfera magică.

De multă culoare ai parte și în bazarul din centrul stațiunii. Șaluri, rochii înflorate, decorațiuni unice, sculpturi în forme ciudate, vase pictate manual cu elemente geometrice, mirodenii și cosmetice naturale, toate acestea pot fi găsite în cel mai mare centru de shopping din oraș. Iar cea mai bună veste este că prețurile nu sunt fixe și te poți târgui pentru reduceri.

La hammam în Kusadasi

Una dintre experiențele de neratat odată ce ai pășit pe ”Insula Pasăre” este o baie turcească. Hammam-ul este un ritual turcesc păstrat de sute de ani, un răsfăț pentru trup și minte de care trebuie să te bucuri în principal, în primele zile ale sejurului pentru a-ți pregăti pielea pentru un bronz uniform. În partea veche a orașului vei găsi o mulțime de băi publice unde te poți răsfăța în mod tradițional, pe care le găsești și în cadrul resorturilor de 5 stele.

de Mădălina Isar

Sejur Kusadasi

Hotel Melike 2*- de la 170 de euro/persoana, 7 nopti de cazare cu demipensiune, transport cu autocarul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031/226332.

Pe urmele Mântuitorului, în Iordania... Călătorie în pustiul deșertului Wadi Rum...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x