Antena Căutare

De ce nu a funcționat, de fapt, Facebook! Anunțul oficial făcut reprezentanții companiei: ”A fost o modificare”

Oameni din toate colțurile lumii nu și-au putut folosi conturile pe rețelele sociale Facebook și Instagram, miercuri seară, iar problemele tehnice cu care s-au confruntat aceste aplicații ar fi fost cauzate de o ”modificare a configurației de server”, potrivit presei internaționale. 

Oameni din toate colțurile lumii nu și-au putut folosi conturile pe rețelele sociale Facebook și Instagram, miercuri seară, iar problemele tehnice cu care s-au confruntat aceste aplicații ar fi fost cauzate de o ”modificare a configurației de server”, potrivit presei internaționale.

"Ieri (miercuri, n.red.), ca urmare a unei modificări a configuraţiei de server, mulţi oameni au avut probleme la accesarea aplicaţiilor şi a serviciilor noastre. Acum am rezolvat problemele şi sistemele noastre îşi revin. Ne pare foarte rău pentru inconveniente şi apreciem răbdarea tuturor", se afirmă într-un mesaj postat pe pagina de Twitter a companiei Facebook Inc, potrivit Mediafax.

Probleme Facebook. Cum raportezi ceva care nu funcționează pe Facebook

Compania nu a oferit alte detalii despre cauza problemelor tehnice, dar anterior a comunicat că problemele tehnice cu care se confruntă reţeaua de socializare nu sunt cauzate de un atac cibernetic de tip DDos (blocarea distribuită a serviciului/distributed denial of service), un mod prin care hackerii întrerup funcţionarea unui site.

Facebook a picat în mai multe țări din lume, inclusiv în România! Ce probleme întâmpină utilizatorii

Miercuri seară, oameni din toate colțurile lumii s-au plâns de faptul că nu pot încărca poze sau videoclipuri pe rețelele de socializare. Problemele au apărut în Marea Britanie, dar și în Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Peru, Columbia și Mexic.

Demisii la Facebook, la o zi după ce aplicația nu a funcționat timp de mai multe ore. Ce a transmis Mark Zuckerberg... Telegram, noul WhatsApp, peste 3 milioane de utilizatori noi după ce Facebook a picat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x