Antena Căutare

Decizia UE a intrat în vigoare: țigările mentolate, interzise complet 

Directiva Curții Europene de Justiție a UE, care prevede interzicerea țigărilor mentolate și a celor cu capsulă mentolată, a intrat în vigoare începând cu data de 15 iunie, iar comercianții fizici, magazinele online sau cele de tip duty-free au fost obligate să scoată complet de la vânzare aceste produse.

Decizia UE a intrat în vigoare: țigările mentolate, interzise complet 
Decizia UE a intrat în vigoare: țigările mentolate, interzise complet

Această decizie este parte a UE Tobacco Products Directive – TPD, un proiect mai amplu prin care au fost interzise, încă de acum patru ani, tutunul pentru rulat și țigările cu arome altele decât tutunul. Deși inițial interdicția țigărilor mentolate și a celor cu capsulă mentolată trebuia să intre în vigoare pe data de 20 mai, evenimentele din ultima perioada au amânat aplicarea sa pentru data de 15 iunie.

Care sunt prevederile acestei Directive UE?

Reglementarea tutunului cu diferite arome a început încă din anul 2014, când a fost adoptată interdicția de a comercializa acest tip de produse și s-a încheiat la data de 15 iunie 2020, când țigaretele mentolate și cele cu capsulă mentolate au fost scoase de la comercializare.

Având în vedere că decizia UE se aplică pentru toate statele membre, aceste produse nu mai pot fi găsite nici în magazinele din spațiul intracomunitar, nici în punctele de vânzare de tip duty-free de pe teritoriul acestuia. Astfel, fumătorii adulți care preferau țigările mentolate vor trebui să se reorienteze și să caute o alternativă sau să renunțe definitiv la fumat.

Care sunt alternativele?

Fumătorii adulți care sunt în căutarea unor alternative la țigările mentolate pot apela la dispozitivele cu tutun încălzit, precum IQOS sau Glo, care încălzesc tutunul, nu îl ard. Având în vedere că interdicția impusă de Uniunea Europeană nu vizează dispozitivele cu tutun încălzit, acestea pot fi achiziționate în continuare, în aceleași condiții ca și până acum.

Sursa Foto: Shutterstock

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x