Antena Căutare

Deficitul comercial al României a crescut cu 14,3% în 2019, la 17,28 miliarde de euro

Deficitul comercial al României a avansat cu 14,3% în 2019, la 17,28 miliarde de euro, faţă de anul anterior, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În 2018, deficitul comercial al României a avansat cu 16,8%, faţă de anul anterior, până la 15,1 miliarde euro.

În 2019, deficitul comercial a fost de 17,28 miliarde de euro, cu 2,16 miliarde euro mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Totodată, exporturile au însumat 69 miliarde euro, iar importurile au însumat 86,28 miliarde euro. Astfel, în 2019, faţă de anul anterior, exporturile au crescut cu 1,9%, iar importurile cu 4,2%.

În anul 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,2% la export şi 37,2% la import) şi alte produse manufacturate1) (31,7% la export şi respectiv 30,4% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în anul 2019 a fost de 52,835 miliarde euro la expedieri şi de 64,4 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,6% din total exporturi şi 74,6% din total importuri.

Sursa : news.ro

Vodafone România anunţă că achiziţionează 100% energie verde pentru derularea operaţiunilor, începând din acest an... Euro urcă spre 4,77 lei. Aurul, aproape de nivelul record. Dolarul, cea mai mare valoare din ultimele 4 luni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x