Antena Căutare

Doi cetăţeni din Republica Moldova, reţinuţi după ce anul trecut au furat 16 ceasuri Rolex şi bijuterii dintr-un imobil din Bucureşti

Doi cetăţeni din Republica Moldova au fost reţinuţi după ce anul trecut au furat ceasuri Rolex şi bijuterii dintr-un imobil din Bucureşti, în care intraseră cu chei potrivite, deşi dispozitivele de închidere erau performante. Cei doi au fost prinşi luni, la Buzău, în timp ce se îndreptau către un punct de trecere a frontierei.

”La data de 26 ianuarie a.c., poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au reţinut doi bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea unei infracţiuni de furt din locuinţă, după ce aceştia ar fi sustras bunuri în valoare totală de aproximativ 300.000 de euro dintr-un apartament din sectorul 2”, anunţă Poliţia Capitalei.

În luna noiembrie 2019, Poliţia Capitalei a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras mai multe ceasuri şi bijuterii din locuinţă sa din sectorul 2.

”În urma investigaţiilor şi cercetărilor, din datele şi probele administrate în cauză de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, a rezultat presupunerea rezonabilă că la data 1 noiembrie 2019, în intervalul orar 12.00-15.00, doi bărbaţi de 35, respectiv 41 de ani, prin folosirea de chei potrivite ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate şi ar fi sustras mai multe ceasuri de lux şi bijuterii din aur în valoare de aproximativ 300.000 euro”, menţionează poliţiştii.

Surse din anchetă au declarat pentru News.ro că este vorba despre 16 ceasuri Rolex de colecţie. Aceleaşi surse afirmă că cei doi, care au dublă cetăţenie, română şi moldovenească, sunt cercetaţi pentru infracţiuni similare şi în Republica Moldova, unul dintre ei fiind liderul unui grup infracţional organizat. De asemenea, conform surselor citate, aceştia au intrat cu chei potrivite, deşi sistemul de închidere a imobilului era unul performant.

În cursul zilei de 26 ianuarie a.c., poliţiştii Capitalei au pus în executare două mandate de aducere emise pe numele celor doi bărbaţi, aceştia fiind opriţi pe raza municipiului Buzău, în timp ce se deplasau cu un autoturism spre un punct de trecere a frontierei către Republica Moldova.

Ei au fost duşi la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale pentru audieri şi ulterior au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru furt calificat.

Sursa : news.ro

Turmă de ovine, spulberată de un șofer. Mai multe oi au fost ucise... Circulația tramvaielor pe linia 41, blocată de o mașină! FOTO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x