Antena Căutare

Au avut zile! Cum au fost salvați dintr-un incendiu opt oameni, printre care și un bebeluș, de claxonul unui camion

Doi drumeți au salvat viața a opt persoane, printre care și a unui sugar de câteva luni, după ce casa lor a luat foc în timp ce ei dormeau.

Cei doi salvatori se îndreptau spre casă, cu camionul, când au trecut prin localitatea Mocod din județul Bistrița Năsăud și au văzut acoperișul unei case în flăcări. Era ora 4 dimineața, iar cei doi salvatori au bănuit că locatarii dorm și nu știu de faptul că acoperișul casei lor a luat foc, conform Bistriteanul.ro

Cei doi drumeți salvatori au sunat la 112 și au început să claxoneze pentru a atrage atenția celor din casă, care au fost treziți și au ieșit salvându-și viața.

“Am văzut acoperișul casei arzând. Cum eram cu camionul, am început să claxonez. Oamenii au auzit rapid claxoanele și au început să iasă din casă. În acest timp, prietenul meu a sunat la 112. El vorbește în ucraineană”, a spus unul dintre cetățenii cu spirit civic, conform sursei precizate.

O familie compusă din opt persoane, printre care și bebelușul de câteva luni au fost salvate din casa care a luat foc.

Protocol de colaborare între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, în contextul cazurilor de gripă apărute în un... Program limitat de vizită pentru aparţinători la Spitalul Judeţean Sibiu, din cauza gripei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x