Antena Căutare

Drumul spre astrolog trece prin maternitate! Românii au luat cu asalt spitalele, cu o cerere neobișnuită: „Mă ajută în viaţa de zi cu zi şi să merg pas cu pas către visul meu”

Spune-mi la ce oră te-ai născut ca să-ţi spun ce te aşteaptă în viitor! Este motivul pentru care tot mai mulţi români ajung să consulte arhivele din spitale şi maternităţi. Vor să afle, din acte, ora şi minutul în care au venit pe lume, pentru o astrogramă cât mai clară. Chiar dacă nu reprezintă urgenţe, angajaţii unităţilor medicale le rezolvă solicitările mai puţin obişnuite. 

Se spune că destinul este scris în stele şi mulţi vor să-l citească dinainte. Dar drumul până la astrolog trece prin maternitate.

Andreia a venit pe lume acum 30 de ani la Maternitatea din Ploieşti, dar nu este suficient să ştie ziua, pentru o astrogramă - o hartă a cerului, prin care se calculează poziţiile planetelor şi influenţa lor, în funcţie de ora şi de locul unde s-a născut.

„Am întrebat-o întâi pe mama mea însă, probabil din cauza emoţiilor, nu îşi mai aminteşte exact, aşa că am aflat ulterior că există varianta asta să vin să depun o cerere”, a spus Andreia Marin.

Iar rezultatul costă 30 de lei. Datele sunt vitale pentru calcularea ascendentului, spun astrologii.

Datele arată că 20% din români sunt superstiţioşi şi peste 61% urmăresc horoscopul.

Accident în Timiș, 40 de persoane au fost implicate... Eclipsa de Lună, în ziua în care se împlinesc 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 11, cea care a oferit „un pas mic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x