Antena Căutare

Elena Udrea, la Curtea de Apel Bucureşti, împreună cu partenerul ei: Trebuie să-mi demonstrez nevinovăţia. S-au schimbat multe în ultimul an şi jumătate

Fostul ministru al Dezzvoltării Elena Udrea a sosit, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, de mână cu partenerul ei, aceasta fiind prima prezenţă la instanţă de la întoarcerea în ţară, din Costa Rica.

Fostul ministru al Dezzvoltării Elena Udrea a sosit, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, de mână cu partenerul ei, aceasta fiind prima prezenţă la instanţă de la întoarcerea în ţară, din Costa Rica.

”Trebuie să-mi demonstrez nevinovăţia. S-au schimbat multe în ultimul an şi jumătate”, a declarat Udrea, promiţând că va face mai multe declşaraţii la ieţirea de la instanţă.

Elena Udrea a anunţat în 8 iulie că a revenit în România, precizând că a renunţat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica şi că a luat această decizie imediat după ce a fost eliberată, în luna decembrie.

„Da, m-am întors în România. Am renunţat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie, dar au fost cauze obiective pantru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiţei mele Eva şi, închiderea procedurii de extrădare”, a scris Udrea pe pagina sa de Facebook.

Ea spunea că a ales să ceară protecţie în Costa Rica în condiţiile în care tocmai aflase că este însărcinată, iar „evoluţia în dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuţie, nu de o judecată corectă, în baza legii”. „Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranţă, însă ştiţi că am fost arestată când Eva avea 13 zile şi, doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut ca ea să vina pe lume în libertate. Dar aşa cum am spus mereu, nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în altă parte decât în ţara mea şi am aşteptat cu nerăbdare momentul în care să mă pot întoarce. Vreau să îmi cresc copilul Acasă, să o botez la biserică unde m-am rugat să devin mamă, cu familia mea şi cei cu adevărat apropiaţi mie, alături de noi”, mai scria Elena Udrea.

Sursa : news.ro

BIOGRAFIE - Ion Cupă, nominalizat la Ministerul Energiei, economist şi lider ALDE Dolj... Dăncilă: Deblocăm plata salariilor din ministerele Mediului, Energiei şi din Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x