Antena Căutare

Alertă! Cod roșu de inundații extins, în România! Zonele afectate, în următoarele ore

UPDATE: O avertizare de Cod roșu de inundații pentru râuri din șapte județe a fost emisă, luni, de hidrologi. Aceasta intră în vigoare la ora 18.00 și este valabilă până miercuri, la ora 12.00.

Alertă! Cod roșu de inundații extins, în România! Zonele afectate, în următoarele ore
Alertă! Este Cod roșu de inundații! Zonele afectate, în următoarele ore | Hepta

Avertizarea de Cod roșu de inundații vizează râurile din bazinele hidrografice: Tisa - sector aval intrarea ȋn ţară, Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Suceava (judeţul Suceava).

Lista continuă cu: Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa - bazin amonte Ac. Izvorul Muntelui şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Izvorul Muntelui (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Prut – sector amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).

Fenomenele hidrologice periculoase, vizate de cavertizarea de Cod roșu de inundații, se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din județele Suceava, Neamț și Botoșani, ȋn intervalul 23 iunie, ora 9:00 – 23 iunie, ora 24.00.

Cod portocaliu de inundații

Este în vigoare și o avertizare de Cod portocaliu de inundații, până joi, ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa - sector aval intrarea ȋn ţară, Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Ier – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Satu Mare şi Bihor), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad).

Lista continuă cu: Crişul Alb - bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni (judeţele: Mureş, Harghita, Bistriţa Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş - sector aval S.H. Şag, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior ȋn amonte (sector ȋndiguit - judeţul Timiş), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova, Bârzava, Caraş (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Olt – bazin superior amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Siret – sector amonte Ac. Galbeni, Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Iaşi, Nemţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ).

Mai sunt vizate de Codul portocaliu și: Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Buzău – bazin superior amonte S.H. Nehoiu şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Başeu (judeţul Botoşani), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – sector amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) şi Prut – sector aval Ac. Stânca Costeşti - amonte S.H. Drânceni - ca urmare a tranzitării ȋn regim controlat prin Ac Stânca Costeşti a viiturilor formate anterior ȋn amonte de intrarea ȋn ţară (judeţele: Botoşani, Iaşi şi Vaslui).

Cod galben de inundații

O avertizare de Cod galben de inundații este valabilă, până joi, ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa - sector aval intrarea ȋn ţară, Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mic (judeţele: Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Ier (judeţele: Satu Mare şi Bihor), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş (judeţele: Harghita, Mureş, Bistriţa Nӑsӑud, Sibiu, Cluj, Alba, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin).

Lista continuă cu: Jiu – bazin amonte S.H. Rovinari (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aval S.H. Hoghiz – amonte Ac. Ioneşti, Olteţ – bazin superior (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş şi Gorj), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Siret (judeţele: Suceava, Iaşi, Nemţ, Bacău, Vrancea, Braşov, Covasna, Harghita, Vaslui, Buzău şi Galaţi), Prut – bazin aval intrarea ȋn ţară (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

Știre inițială:

Avertizarea de Cod roșu de inundații vizează râul Neamţ, până la ora 12:00, potrivit Institutului.

„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de pericol, pe Neamţ (afluent al râului Moldova), din judeţul Neamţ”, a transmis INHGA.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinul superior al aceluiaşi râu, în amonte S.H. Leghin.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis, luni dimineaţă, că cele mai afectate judeţe de aversele torenţiale sunt Bihor, Neamţ, Suceava şi Vaslui. Situaţia s-a îmbunătăţit la nivelul judeţelor Caraş-Severin şi Timiş.

Citește și: Ploi torențiale, vijelii și grindină, în următoarele zile, în toată țara. Meteorologii au prelungit codul galben de vreme rea

Un eveniment deosebit a fost înregistrat în judeţul Vaslui, localitatea Rafila, unde două persoane au fost evacuate la rude după ce locuinţele le-au fost afectate de viitură.

Cele 84 de persoane evacuate sau care au părăsit locuinţele de bunăvoie săptămâna trecută din zone inundate (28 de persoane din localităţile Oţelu Roşu, Remetea-Pogănici, Ciuta, Zorlenţu Mare, Dezeşti – judeţul Caraș-Severin, şi 56 de persoane din zona Lugoj şi localitatea Fârdea – judeţul Timiș) s-au întors acasă.

Totodată, având în vedere că până astăzi la ora 12.00 este în vigoare și o avertizare hidrologică Cod roșu de inundaţii pe râul Timiş, în continuare, în oraşul Lugoj sunt dislocate echipaje pregătite de intervenţie în caz de necesitate.

Traficul rutier este restricţionat pe 1 drum naţional (DN 1R/CJ), 2 drumuri judeţene (DJ 182C/MM şi DJ 668A/HD) şi blocat pe 1 drum naţional (DN 15B/NT) şi 3 drumuri judeţene (DJ 706A şi DJ 706B/HD, DJ 159/VS).

La acest moment, ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, sunt intervenţii în desfăşurare în trei judeţe (Bihor, Neamț şi Suceava) atât pentru evacuarea apei din case, beciuri/subsoluri, curţi, cât şi pentru îndepărtarea aluviunilor de pe tronsoanele de drum afectate.

Românii care se întorc din această țară ar putea intra, din nou, în izolare! Emoții mari pentru cei care și-au cumpărat ... Coronavirus în România, 22 iunie 2020. Live Update. Alte 246 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, iar 11 a...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x