Antena Căutare

Este mândria lui! Cum arată fiica lui Virgil Ianțu, Jasmina, cu care vedeta are o relație specială

Dincolo de cariera de succes din televiziune și muzică, Virgil Ianțu se poate considera un om norocos. Acesta trăiește, de mai bine de 18 ani, o frumoasă poveste de dragoste cu Roxana, femeia care l-a făcut tată. Cei doi preferă să își țină iubirea departe de ochii curioșilor, însă vedeta nu este la fel de discretă în ceea ce o privește pe fiica sa, Jasmina.

Cum arata Jasmina Iantu, fiica prezentatorului Virgil
Prezentatorul Virgil Iantu, intr-o camasa galbena si costum inchis la culoare | Hepta

Prezentatorul se pozează deseori alături de frumoasa adolescentă și publică fotografiile pe rețelele de socializare, lucru care arată cât de specială este relația dintre ei. De altfel, acesta a vorbit în câteva rânduri despre cât de bine se înțeleg și chiar a subliniat faptul că nu se teme să vorbească cu ea despre absolut orice.

Tânăra de 15 ani nu vrea, cel puțin momentan, să calce pe urme tatălui său și să lucreze în televiziune, deși este atrasă de această lume. Consideră că meseria de prezentator este dificilă și preferă o carieră în muzică sau modă.

„Mă pasionează să mă îmbrac. Îmi place să-mi creez singură anumite haine. Le fac singură. Le cos, le tai, le fac. M-am gândit să fiu designer sau poate model. Mai am timp să mă gândesc. Îmi place foarte mult să cânt, dar nu o fac pentru că îmi este rușine. Îmi mai place și să dansez”, declara ea, în urmă cu un an, pentru Viva.

Iată cât de frumoasă este Jasmina, fiica lui Virgil Ianțu:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sursa foto: Hepta.ro

Dwayne "the Rock" Johnson şi familia, diagnosticaţi cu Covid-19... Nici viața lor nu e perfectă! Ce vedete și-au dat părinții în judecată din cauza banilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x