Antena Căutare

Utimă oră! S-a schimbat vârsta la care se pot pensiona femeile! Când vor putea cere să iasă la pensie

Femeile se vor putea pensiona la vârsta de 65 de ani, la cerere. Decizia a fost luată în ședința de Guvern de vineri.  

Femeile se vor putea pensiona la vârsta de 65 de ani, la cerere. Decizia a fost luată în ședința de Guvern de vineri.

Executivul a ţinut cont, astfel, de decizia CCR nr 387-2018, în care se precizează că încetarea raportului de muncă al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia, în contextul social actual.

În Ordonanţa de Urgenţă adoptată se menţionează că, în prezent, femeile se pensionează la vârste mai mici decât bărbaţii, ceea ce reprezintă o discriminare şi o atingere adusă dreptului la muncă şi o vătămare a dreptului la un nivel de trai decent.

Guvernul precizează că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, în măsura în care salariata optează pentru continuarea raporturilor de muncă, până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de încheierea unui nou contract şi de voinţa angajatorului, potrivit libertatea.ro.

Prin urmare, femeile vor ieşi la pensie la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, sau pentru salariata care optează, în scris, pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani.

În plus, acestea vor ieşi la pensie la data comunicării deciziei de pensie, în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare şi la data deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, în cazul invalidităţii, de gradul I sau II.

În Ordonanță se mai menționează că angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea.

O nouă modificare pentru elevi! Schimbarea ar putea intra în vigoare de anul viitor... Cutremur în Romania în urmă cu puțin timp! Ce magnitudine a avut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x