Antena Căutare

Flora sălbatică a Transilvaniei văzută prin ochii Prinţului Charles de Wales, expusă la MNAR

Expoziţia "Flori sălbatice din România. O istorie botanică", curatoriată de Irina Neacşu, va fi deschisă, vineri, la Muzeul Naţional de Artă al României, şi aduce în premieră în România albumul floral regal "The Transylvania Florilegium", un proiect iniţiat de Prinţul Charles de Wales.

Flora sălbatică a Transilvaniei văzută prin ochii Prinţului Charles de Wales, expusă la MNAR
Angiolina Santocono, "Toporaşi" - acuarelă pe hârtie

Expoziţia "Flori sălbatice din România. O istorie botanică", curatoriată de Irina Neacşu, va fi deschisă, vineri, la Muzeul Naţional de Artă al României, şi aduce în premieră în România albumul floral regal "The Transylvania Florilegium", un proiect iniţiat de Prinţul Charles de Wales.

Concepută ca un dialog între pictura florală şi ilustraţia botanică, de tip ştiinţific, expoziţia prezintă opere ale marilor pictori români (Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Ion Ţuculescu etc.), alături de lucrări ale uneia dintre primele artiste botaniste din România, Angiolina Santocono, ale cărei opere au pus bazele Muzeului Botanic al Grădinii Botanice din Bucureşti.

Expoziţia, găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României, în Sălile Kretzulescu (Calea Victoriei 49), se deschide publicului în data de 12 aprilie şi va putea fi vizitată până la data de 5 mai, la MNAR.

Expoziţia prezintă albumul floral regal "The Transylvania Florilegium", un proiect iniţiat de Prinţul Charles, concretizat printr-un album editat în condiţii grafice de excepţie, în Marea Britanie, care documentează flora sălbatică din Transilvania.

"Există ceva magic în acest peisaj extraordinar - în dealurile lui unduitoare, pădurile, râurile şi păşunile, satele lui medievale. Şi oamenii lui", spune Prinţul Charles în prefaţa albumului.

Albumul "The Transylvania Florilegium" este rezultatul unui efort de studiu de aproape 6 ani, care a adus împreună biologi botanişti şi artişti botanici din toată lumea. În total, peste 70 de artişti, designeri şi meşteşugari au fost implicaţi în producerea acestui album remarcabil, care poartă semnătura Prinţului Charles, şi care reprezintă, în acelaşi timp, un document-arhivă, păstrător al bogăţiei patrimoniului natural românesc, şi o pledoarie îndreptată înspre protejarea şi conservarea acestor comori naturale atât de firave.

"În urmă cu mai puţin de un an, Prinţul de Wales ne făcea onoarea de a revizita muzeul nostru pentru o documentare asupra acuarelelor lui Amedeo Preziosi. Preocuparea Prinţului pentru arta acuarelei, tehnică pe care o practică cu multă îndemânare, dar şi pentru natură, sunt binecunoscute. Într-o fericită formulă, această expoziţie aduce laolaltă acuarela şi subiectul botanic în cele două abordări ale sale, cea morfologică, descriptivă, şi cea artistică, prin opere realizate de artişti botanici contemporani şi prin picturi ale unor importanţi artişti români din secolele XIX şi XX, precum: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Samuel Mutzner, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady etc. Studiul botanic a reprezentat un domeniu care a preocupat mari artişti încă din secolul al XV-lea, de la Leonardo da Vinci şi Albrecht Dürer, oferind o sursă generoasă de inspiraţie pentru compoziţiile artiştilor din toate epocile. Astăzi, ilustraţia botanică veche, cea a secolelor XVII şi XVIII, este colecţionată cu ardoare mai ales pentru pentru valenţele sale decorativ-artistice, fără ca latura şiinţifică să-şi fi pierdut din actualitate”, a declarat Liviu Constantinescu, director general interimar al Muzeului Naţional de Artă al României.

Totodată, în cadrul expoziţiei se regăsesc lucrări aparţinând iniţiatoarei acestui proiect, Irina Neacşu: "Expoziţia este o introducere în arta botanică contemporană şi în valoarea acestui gen. Readucem în lumină teme florale şi de peisaj şi vorbim astfel despre un filon emotiv specific, dincolo de criterii estetice, a artiştilor din toate timpurile, care au găsit inspiraţia în subiecte legate de natură. A avea clasici ai picturii româneşti alături de artişti contemporani internaţionali este un gest de a explica subiectul florilor sălbatice din România printr-o anulare a graniţelor stilistice, şi mai degrabă printr-o conectare la structura profundă a subiectului în sine".

La vernisaj vor fi prezenţi John Akeroyd, botanistul Prinţului Charles de Wales şi coordonatorul proiectului "Transylvania Florilegium", Lady Henrietta Pearson, cofondatoare a editurii Addison Publications, care a imprimat albumul "The Transylvania Florilegium", Laura Silburn, artistă ale cărei acuarele sunt incluse în albumul floral, dar şi Paulina Anastasiu, directoarea Gradinii Botanice din Bucureşti.

Expoziţia "Flori sălbatice din România. O istorie botanică" marchează, totodată, şi lansarea oficială a Societăţii Române a Artiştilor Botanici, fondată în noiembrie 2018 la iniţiativa Irinei Neacşu, designer şi artist botanic, cu scopul promovării şi susţinerii artei botanice în România.

Sursa: News.ro

Primăria Capitalei organizează un târg de Paşti, în perioada 20-29 aprilie, în Parcul Regele Mihai... Concursul Internaţional Jazz in the Park: 14 trupe din 10 ţări vor cânta la Cluj...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x