Antena Căutare

Floyd Mayweather se oferă să achite funeraliile lui George Floyd

Fostul boxer Floyd Mayweather s-a oferit să plătescă cheltuielile pentru înmormântarea lui George Floyd, bărbatul afro-american de 46 de ani a cărui ucidere de către un poliţist a determinat ample manifestaţii de protest în SUA, informează Reuters.

Compania de promovare a fostului campion mondial la cinci versiuni, Mayweather Productions, a confirmat pe Twitter că a făcut o ofertă şi, potrivit presei locale, familia lui Floyd ar fi acceptat.

Potrivit TMZ, Mayweather Productions s-ar fi oferit să organizeze slujbe funerare în patru oraşe, Houston, Minneapolis, Charlotte şi într-o localitate neprecizată încă.

Mayweather Productions şi agenţii boxerului nu au răspuns încă la solicitarea de a comenta aceste informaţii.

Funeraliile lui George Floyd vor avea loc 9 iunie, la Houston.

Derek Chauvin, ofiţerul de poliţie din Minneapolis, în vârstă de 44 de ani, care l-a imobilizat pe Floyd cu genunchiul pe gât până când bărbatul a decedat, a fost arestat sub acuzaţii de omor prin imprudenţă. Alţi trei ofiţeri implicaţi în arestarea lui Floyd nu au fost acuzaţi.

Incidentul a stârnit un val de furie în Statele Unite şi în străinătate, iar numeroşi sportivi profesionişti au cerut dreptate pentru George Floyd, inclusiv fostul baschetbalist Michael Jordan şi jucătorul de golf Tiger Woods.

Sursa : news.ro

Coronavirus: 16 jucători de la un club au fost testaţi pozitiv... Serie A se reia la 20 iunie, cu meciul Torino - Parma...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x