Antena Căutare

Ford Craiova estimează volume record de producţie în 2020: Peste 1000 de vehicule construite pe zi

În 2020, Ford Craiova urmează să atingă un nou record în ceea ce priveşte producţia de vehicule, peste 1000 de vehicule construite pe zi, câte unul la fiecare 67 de secunde, a anunţat, marţi, compania.

”Producţia motorului 1.0 EcoBoost va sprijini ritmul de asamblare al vehiculelor, atingând un vârf zilnic de cadenţă de aproximativ 1700 de motoare, unul la fiecare 42 de secunde. Noul Ford Puma va fi de asemenea livrat şi în Australia, începând din prima parte a acestui an; primul vehicul construit în România care va fi exportat către această ţară”, se arată în comunicat.

Ford Craiova exportă acum vehicule în peste 50 de pieţe din întreaga lume. Din 2008 până în prezent, Ford a investit la Craiova 1.5 miliarde de euro. Aproximativ 3400 de locuri de muncă au fost create în ultimii trei ani, iar numărul total al angajaţilor a ajuns la 6300 de persoane.

Ford România confirmă că unitatea de producţie de ultimă generaţie de la Craiova va atinge anul acesta un record al volumului de asamblare zilnic: peste 1000 de unităţi Puma şi EcoSport, astfel că o maşină este produsă la fiecare 67 de secunde.

”Începând cu luna octombrie 2019, fabrica Ford Craiova construieşte în premieră, în paralel, două crossovere compacte inspirate din lumea SUV-urilor - Ford EcoSport şi nou-lansatul Ford Puma. SUV-urile reprezintă în continuare segmentul cu cea mai mare creştere la nivel european. În 2019 au fost înmatriculate în total 5,9 milioane de SUV-uri, în creştere cu 10% faţă de 5,4 milioane de unităţi înmatriculări în 2018”, se arată în comunicat.

Noul Ford Puma este deja livrat în toate pieţele europene unde Ford este prezent, iar începând cu prima parte a acestui an, modelul construit la Craiova va fi, de asemenea, exportat şi în Australia, fiind primul vehicul produs în România livrat pe această piaţă. Cu o sumă de 1.5 miliarde de euro investită în fabrica de la Craiova începând cu anul 2008, Ford România a ajuns la un total de 6300 de angajaţi, care lucrează atât în Fabrica de Asamblare Vehicule cât şi la Fabrica de Motoare.

Aproximativ 3400 dintre aceştia au fost angajaţi în ultimii trei ani pentru a sprijini producţia noilor EcoSport şi Puma. În condiţiile în care volumul de producţie al celor două modele creşte constant, Uzina de Asamblare Vehicule Ford Craiova operează în premieră în trei schimburi.

”În contextul unui ritm accelerat de producţie a vehiculelor, Fabrica de Motoare va atinge la rândul său un nou record: aproximativ 1700 de motoare produse într-o singură zi. În acest moment, la Uzina de Motoare se construiesc trei versiuni ale mult-premiatului motor 1.0 EcoBoost: 100 CP, 125 CP şi 155 CP mHEV”, se arată în comunicat.

Noul Ford Puma, construit exclusiv la Craiova, a primit rating-ul maxim de cinci stele în cadrul testelor de siguranţă organizate de autoritatea independentă Euro NCAP. Ford Puma a fost notat cu punctaj maxim la testul de impact lateral cu bariera deformabilă, dar şi la dificila probă de impact lateral cu stâlpul.

Sursa : news.ro

Cum arăta mașina Poliției cu care agenții au ieșit să controleze ITP-ul șoferilor. Dialog aprins cetățean-polițist... Schimbări în Programul Rabla! Se va aplica și pentru motociclete! Bani mai mulți pentru unele categorii!  ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x