Antena Căutare

Dramă de Crăciun, în familia regală a Norvegiei! Fostul soţ al prinţesei Martha Louise s-a sinucis

Scriitorul Ari Behn, fostul soţ al prinţesei norvegiene Martha Louise, s-a sinucis, la vârsta de 47 de ani, au anunţat miercuri palatul regal şi familia acestuia.

Dramă de Crăciun, în familia regală a Norvegiei! Fostul soţ al prinţesei Martha Louise s-a sinucis
Ari Behn și prințesa Martha Louise.

Agentul său literar, Geir Hakonsund, a dat publicităţii un comunicat în numele familiei scriitorului în care anunţă că Ari Behn, în vârstă de 47 de ani, „şi-a luat viaţa” şi că familia acestuia doreşte să îi fie respectată intimitatea.

Regele Harald a declarat că, alături de soţia sa, regina Sonja, a primit cu „multă tristeţe” vestea despre moartea lui Ari Behn.

„Ari a fost timp de mulţi ani o parte importantă a familiei noastre şi avem amintiri dragi şi pline de căldură despre el”, se arată într-o declaraţie a Curţii regale norvegiene.

Regele a transmis, de asemenea, condoleanţe părinţilor lui Behn şi rudelor acestuia.

Şi prim-ministrul Norvegiei, Erna Solberg, s-a numărat printre cei care au transmis condoleanţe, conform agenţiei de presă norvegiene NTB.

Ari Behn şi Martha Louise s-au căsătorit în 2002, la un an după logodnă. Cuplul a divorţat în 2016. Cei doi dețineau împreună custodia celor trei fiice: Maud Angelica (16 ani), Leah Isadora (14 ani) şi Emma Tallulah (11 ani).

Martha Louise, în vârstă de 48 ani, este a patra pe linia succesiunii la tronul Norvegiei.

Născut în Arhus (Denmarca), Ari Behn a crescut în Moss, la sud de Oslo. Scriitorul a debutat în 1999 cu o culegere de povestiri intitulată „Trist som faen" („Trist ca iadul”, n.r.). Opera sa literară mai cuprinde trei romane şi piese de teatru. Pe lângă activitatea literară, Ari Behn picta.

Împreună cu fosta soţie, Ari Behn, care l-a acuzat pe actorul Kevin Spacey că l-a agresat sexual, a scris o carte despre căsătoria lor, intitulată „Fra hjerte til hjerte" („De la inimă la inimă”, n.r.).

Ultimul său roman, „Inferno", publicat în 2018, relatează lupta scriitorului cu tulburările de natură psihică.

Viorica Dăncilă nu este singura care poate face gafe de exprimare! Cum s-a făcut de rușine o deputată din Republica Mold... Noi documente ale Boeing referitoare la 737 MAX arată ”o preocupare îngrijorătoare” a angajaţilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x