Antena Căutare

Donald Trump e distrus de durere. Fratele său mai mic, Robert Trump, a murit azi-noapte: "Am inima îndurerată!"

Familia lui Donald Trump este în doliu, după ce fratele mai mic al acestuia, Robert Trump, a murit. Anunțul a fost făcut chiar de președintele SUA, într-un mesaj transmis presei.

Donald Trump e distrus de durere. Fratele său mai mic, Robert Trump, a murit azi-noapte: "Am inima îndurerată!"
Fratele mai mic al lui Donald Trump, Robert Trump, a murit | Captură CNN

Robert Trump, fratele mai mic al preşedintelui Donald Trump, a murit sâmbătă, la New York, a anunţat preşedintele într-un comunicat.

"Anunţ cu inima îndurerată că minunatul meu frate, Robert, a murit liniştit în această noaptea", a afirmat Trump în comunicatul publicat de Casa Albă.

"Nu era numai fratele meu, era cel mai bun prieten al meu", a scris preşedintele. "Amintirea lui va trăi mereu în inima mea. Robert, te iubesc. Odihneşte-te în pace", a adăugat el.

Robert Trump se afla în spital, într-o stare delicată de sănătate

Robert Trump era internat într-un spital new-yorkez, iar media americane au relatat că este grav bolnav, fără a se furniza amănunte privind natura bolii sale.

Preşedintele l-a vizitat pe fratele său la spital vineri timp de circa 45 de minute. El a declarat presei doar că fratele său trăieşte "un moment dificil".

Deşi mai puţin celebru decât fratele său, Robert Trump, născut în 1948, a făcut parte multă vreme din imperiul imobiliar familial şi a fost de o loialitate absolută faţă de preşedinte.

El a încercat fără succes să interzică în instanţă publicarea unei cărţi a nepoatei sale Mary Trump, care îl descria pe Donald Trump drept produsul unei familii "toxice".

Robert Trump credea că această carte era o "ruşine" şi a obţinut o blocare temporară a publicării sale, dar un judecător a ridicat această restricţie în iulie. Donald Trump l-a numit adesea "minunat" pe fratele său, declarând că aveau "o relaţie formidabilă din prima zi".

"Unchiule Robert, te iubim. Eşti mereu în inimile şi în rugăciunile noastre", a scris pe Twitter Ivanka Trump, fiică şi consilieră a preşedintelui.

Italia a actualizat "zonele roșii" și impune test negativ de Covid. Când ar putea românii să scape de carantin... Explozie de infectări cu Covid-19! Anunțul alarmant al OMS: Este cea mai mare creştere de până acum în toată lumea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x