Antena Căutare

FRF a anunţat oficial UEFA că rămâne în proiectul Euro de anul viitor

Federaţia Română de Fotbal este una dintre primele asociaţii-gazdă care anunţă confirmarea că rămâne în proiectul de organziare a turneului final al Campionatului European, amânat pentru 2021.

"Am transmis la UEFA angajamentul ferm al Bucureştiului de a găzdui meciurile EURO 2020, peste un an, când se va desfăşura Campionatul European. Federaţia Română de Fotbal a susţinut această amânare, acum o săptămână. Ocrotirea familiei fotbalului şi participarea activă la măsurile recomandate de Guvernul României şi autorităţile internaţionale pentru protejarea sănătăţii publice reprezintă una dintre principalele responsabilităţi ale acestei perioade”, a declarat Răzvan Burleanu, potrivit frf.ro.

Campionatul European de fotbal, care include meciuri şi la Bucureşti, a fost amânat cu un an din cauza coronavirusului, astfel că se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.

Sursa : news.ro

CSM Bucureşti a suspendat contractele sportivilor pe durata stării de urgenţă... Radu Voina: Cristian Gaţu e internat la Spitalul Militar, ar urma să fie operat mâine după un AVC. Acum ştim că se simte...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x