Antena Căutare

Gazda Perfectă, momentul jurizării. Ce note a primit Magdalena Stoica de la invitați

Momentul jurizării la ”Gazda Perfectă”. Iată câte puncte a primit gazda zilei, Magdalena Stoica, de la Nsimba Elizabeth Sebastian, Elena Antohi, Tudor Cristian Gongu și Ștefan Constantin.

Momentul jurizării la ”Gazda Perfectă”. Iată câte puncte a primit gazda zilei, Magdalena Stoica, de la Nsimba Elizabeth Sebastian, Elena Antohi, Tudor Cristian Gongu și Ștefan Constantin.

Momentul cel mai așteptat al zilei a sosit: cina Magdalenei Stoica este jurizată de către invitații săi. Mâncarea pare să fi fost pe placul acestora, din moment ce criticile au fost mai mult pozitive decât negative.

”Per total, Magda a fost o gazdă bună în seara aceasta și mi-a plăcut și mâncarea. M-am simțit bine”, a precizat Nsimba Elizabeth Sebastian.

Și Ștefan Cristian s-a simțit bine la cina dată de Magdalena Stoica, la ”Gazda perfectă”.

”M-am simțit foarte bine la Magda în seara aceasta, n-au fost pause foarte mari între felurile de mâncare. A ținut cont și de alte aspecte în ceea ce mă priveșre, adică carnea să nu fie de porc, măcara de pui, dar mă gândesc și la punctele slabe”, a precizat acesta.

”Conținutul shaormei mi-a plăcut, mi-au plăcut și pulpița și legumele proaspete, mi-a mai plăcut și prăjitura. Nu mi-a plăcut că nu a avut salata de ton”, a completat Elena Antohi.

Tudor Cristian Gongu însă a cea mai mică notă dintre toți. Motivul?

”Nu a ținut cont de un element esențial”.

Ce note a primit Magdalena Stoica la ”Gazda perfectă” și ce punctaj a primit, vezi în video de mai sus!

Citește și:

Magdalena Stoica, Gazda Perfectă. Ce meniu le propune invitaţilor

Gazda Perfectă. Degustarea. Cine nu mănâncă legumele congelate: ”E fix problema lor!”​

Gazda Perfectă. Degustarea. Cine nu mănâncă legumele congelate: ”E fix problema lor!”... Nsimba Elizabeth Sebastian, Gazda Perfectă: Meniul i-a pus în încurcătură pe invitați...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

🎂 Vezi emisiunea Gazda Perfecta, online, pe AntenaPlay! 📱 Editii integrale, aici >>> https://s.a1.ro/HFUu3tU

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x