Antena Căutare

Ghidul Cumpărătorului: Samsung Galaxy S10 vs Galaxy S10+?

Sud-coreenii de la Samsung s-au impus în ultimii ani pe piața smartphone-urilor, iar rezultatele nu sunt întâmplătoare. Investițiile în cercetare, dezvoltare și inovare ating sume colosale, astfel că produsele pe care asiaticii le pun la dispoziția consumatorilor reușesc de fiecare dată să se ridice la nivelul așteptărilor sau chiar să le depășească.

Sud-coreenii de la Samsung s-au impus în ultimii ani pe piața smartphone-urilor, iar rezultatele nu sunt întâmplătoare. Investițiile în cercetare, dezvoltare și inovare ating sume colosale, astfel că produsele pe care asiaticii le pun la dispoziția consumatorilor reușesc de fiecare dată să se ridice la nivelul așteptărilor sau chiar să le depășească. Nu fac excepție de la regulă nici modelele Samsung Galaxy S10 și S10+, iar caracteristicile celor două gadget-uri ar putea crea dificultăți unui utilizator pus în situația de a alege. După ce trebuie să te ghidezi, care sunt diferențele și ce model ar trebui să cumperi?

Samsung Galaxy S10 vs Galaxy S10+ - Design

Din punct de vedere al designului, nu trebuie să ne mai mire că terminalele Samsung sunt niște adevărate bijuterii, cu materiale și finisaje impresionante. Atât S10 cât și S10+ vin într-o gamă de culori foarte variată, de la nuanțe de verde, albastru, galben și roz, până la negru și alb. Materialele utilizate sunt de cea mai bună calitate, iar finisajul este unul ceramic, ceea ce îi asigură durabilitatea, la fel cum sticla Gorilla 6 din care este fabricat ecranul, va face față cu brio încercărilor de ordin mecanic la care poate fi supus acesta. Față de generația precedentă. S10 și S10+ au mai multe camere, o baterie mai mare, dar chiar și așa sunt mai subțiri și mai ușoare. Ecranul S10 Plus este mai mare, având dimensiuni de 157.6 x 74.1 x 7.8 mm, față de 149.9 x 70.4 x 7.8 mm, cum este cazul lui S10. Modelul Plus vine și cu o ediție Ceramic, care cântărește mai mult decât celelalte versiuni. S10 ajunge la 157 de grame, în timp ce S10 Plus atinge 175 de grame.

Samsung Galaxy S10 vs Galaxy S10+ - Display

Samsung a șocat atunci când a luat decizia de a integra camera frontală în ecran și, chiar dacă decizia a fost primită cu scepticism de mulți dintre fanii producătorului asiatic, beneficiile aduse nu sunt deloc de ignorat. Rama telefonului este mult redusă și permite extinderea ecranului. Galaxy S10 vine cu un Dynamic AMOLED+, 19:9, de 6.1 inch, Wide Quad HD+, care asigură o rezoluție de 1440 x 3040 pixeli și este protejat de Gorilla Glass 6 și Gorilla Glass 5, pe spate. Modelul plus prezintă un display mai mare, tot Dynamic AMOLED+, 19:9, dar de 6.4 inch. Rezoluția oferită este aceeași, iar sticla de protecție similară cu a modelului standard. Față de ce au oferit modelele din generația precedentă, S9 și S9+, creșterea este notabilă. S9 avea un ecran de 5.8 inch, în timp ce display-ul lui S9+ atingea 6.2 inch.

Samsung Galaxy S10 vs Galaxy S10+ - Camere

Camerele foto-video sunt una dintre principalele mijloace prin care producătorii precum Samsung pot inova. Nici în cazul S10 și S10+, coreenii nu au ratat oportunitatea de a veni cu noutăți, iar numărul camerelor instalate pe terminale este mai mare ca niciodată.. S10 și S10+ Rear vin cu trei camere principale și una frontală, în vreme ce restul modelelor S10+ au două camere frontale, ceea ce adaugă o rezoluție ceva mai ridicată. Lentilele sunt ultra-wide, Ambele modele pot captura imagini HDR10+, ceea ce ar trebui să asigure imagini superbe, mai ales văzute prin display-ul Dynamic AMOLED+.

Samsung Galaxy S10 vs Galaxy S10+ - Performanța

S10 și S10+ continuă să țină ritmul de pe piața smartphone-urilor, ritm care presupune o creștere constantă a vitezei și a performanțelor. Procesoarele folosite diferă în funcție de regiunile pentru care sunt fabricate telefoanele, astfel că în SUA și China ele vin cu Qualcomm SDM855 Snapdragon 855 (7nm), octa-core, GPU Adreno 640, în vreme ce în regiunea EMEA procesoarele sunt Exynos 9820 Octa (8nm), octa-core, GPU Mali G76. Conform producătorului, aceste procesoare ar trebui să mărească cu 29% viteza de funcționare a S10, comparativ cu S9, și cu 37% viteza S10+ față de S9+. La buna funcționare a gadget-urilor contribuie și memoria RAM (8GB pentru S10 și 12GB pentru S10+), iar suportul WiFi6 asigură o încărcare wireless lejeră și rapidă. Bateria este un alt atu, pentru că S10 are o baterie de 3400 mAh, în vreme ce S10+ vine în dotare cu una de 4100 mAh, care ar trebui să asigure o durată de utilizare intensă de 24 de ore.

Așadar, diferențele dintre S10 și S10+ nu sunt foarte mari, dar pot conta pentru un utilizator împătimit. Dimensiunile ecranului, ale bateriei, aspectul și dotările superioare ale S10+ justifică diferența de preț, însă nici modelul standard nu dezamăgește.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x