Antena Căutare

Guvernele sunt în alertă! Trebuie să aloce mai mulți bani pentru sănătate. Schimbările climatice încep să provoace daune în buget

Schimbările climatice afectează sănătatea oamenilor, iar guvernele au devenit conștiente de acest aspect. Organele statului au început să concepă politici de sănătate pentru protejarea cetăţenilor.

Guvernele sunt în alertă! Trebuie să aloce mai mulți bani pentru sănătate. Schimbările climatice încep să provoace daune în buget
Guvernele sunt în alertă! Trebuie să aloce mai mulți bani pentru sănătate. Schimbările climatice încep să provoace daune în buget

''Schimbările climatice nu înseamnă doar creşterea unei facturi pe care generaţiile viitoare vor trebui să o achite, ci reprezintă un preţ pe care oamenii îl plătesc de pe acum cu sănătatea lor'', a atras atenţia directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Agenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a analizat modul în care sunt abordate problemele asociate climei - precum stresul termic, victimele în urma dezastrelor naturale şi bolile infecţioase - în 101 state. Rezultatele au fost prezentate marţi la summit-ul ONU privind clima de la Madrid.


În timp ce jumătate dintre state au dezvoltat la nivel naţional planuri privind schimbările climatice şi sănătatea, doar 38 de procente au alocat fonduri şi mai puţin de 10 procente dispun de sume suficiente pentru a-şi pune în aplicare în totalitate strategiile.



''Este un imperativ moral ca ţările să dispună de resursele necesare pentru a acţiona împotriva schimbărilor climatice şi pentru protejarea sănătăţii, acum şi în viitor'', a adăugat Ghebreyesus.


OMS a constatat că multe guverne pur şi simplu nu ştiu cum să acceseze finanţările internaţionale asociate climei disponibile pentru protejarea sănătăţii.


Agenţia a estimat anterior că valoarea câştigurilor la nivelul sănătăţii publice în urma reducerii emisiilor de carbon ar fi aproximativ dublă faţă de costul implementării acestor măsuri privind carbonul.


Atingerea obiectivelor de protecţie faţă de schimbările climatice stabilite prin Acordul de la Paris ar putea salva aproximativ 1 milion de vieţi pe an până în 2050, estimează OMS.


Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) din cadrul ONU a anunţat marţi, cu ocazia Summitului asupra Climei (COP25) desfăşurat la Madrid, că anul 2019 se numără printre primii trei cei mai călduroşi ani înregistraţi din 1850 şi încheie un deceniu de ''căldură excepţională''. În ritmul actual, temperatura ar putea creşte până la 4 sau 5 grade Celsius până la sfârşitul secolului.

Chiar dacă statele îşi respectă angajamentele actuale, creşterea au putea depăşi 3 grade Celsius, în timp ce Acordul de la Paris din 2015 prevede limitarea încălzirii globale mondiale sub 2 grade Celsius, ideal la 1,5 grade Celsius.

O mamă a aflat că are cancer în timp ce-și alăpta fiica: ”Sunt disperată, nu vreau să crească copilaşul meu fără mamă!”... O asistentă medicală și-a abandonat bebelușul nou-născut pe un tomberon. Femeia își ascunsese sarcina luni de zile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x