Antena Căutare

Huawei a vândut mai multe telefoane decât Apple în 2019

În ciuda unui ultim trimestru cu rezultate record, Apple nu a reuşit să ţină piept anul trecut producătorului chinez, care a trebuit să se adapteze şi limitărilor americane.

Deşi nu au exact aceleaşi cifre, studiile de piaţă a trei companii diferite de cercetare, Strategy Analytics, Counterpoint Research şi Canalys, arată faptul că Huawei a vândut mai multe smartphone-uri decât Apple anul trecut.

Aproximativ 240 milioane de smartphone-uri a vândut Huawei anul trecut, conform Canalys. În acelaşi timp, vânzările Apple se situează puţin sub 200 milioane de unităţi.

Performanţa Huawei este cu atât mai surprinzătoare cu cât a venit într-un an în care a fost forţată de Statele Unite să renunţe la o serie întreaga de tehnologii şi servicii, precum aplicaţiile Google sau cipurile americane.

60% din vânzările Huawei au avut loc în China, compensând problemele din Statele Unite. La nivel global, creşterea a fost de 17% faţă de 2018.

Cu 298 milioane de unităţi vândute, Samsung a rămas liderul detaşat al pieţei. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de alţi doi producători chinez, Xiaomi şi Oppo, care au vândut 125 respectiv 120 milioane de unităţi anul trecut.

2019 este primul an în care Huawei vinde mai multe smartphone-uri decât Apple. Compania chineză a mai depăşit Apple, începând cu 2017, însă doar la nivel de trimestru.

Rezultatele anului trecut sunt oarecum contradictorii cu cele din ultimul trimestru, care a avut-o ca principal performer pe Apple. Compania americană a reuşit în ultimul trimestru, datorită preţului mai mic al lui iPhone 11, să vândă mai multe telefoane inclusiv decât Samsung.

Samsung, pe de altă parte, este aşteptată să-şi revină în primul trimestru al acestui an. Compania coreeană va lansa la finele lui februarie seria de flagship-uri Galaxy S20. Tot atunci, există şanse mari să fie prezentat şi al doilea smartphone pliabil al companiei.

Sursa : news.ro

McDonald’s investeşte 80 de milioane de lei în România în acest an, urmând să deschidă opt restaurante noi în ţară... Preţurile petrolului au scăzut cu 3%, la un nou minim al ultimelor trei luni, din cauza riscurilor implicate de epidemia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x