Antena Căutare

Ianis Hagi după ce a marcat pentru Rangers: Ce seară! La mulţi ani, tata!

Ianis Hagi a postat un mesaj pe Twitter după partida câştigată de Glasgow Rangers cu scorul de 2-1 în faţa echipei Hibernian, confruntare la care a marcat un gol. Jucătorul s-a declarat încântat că a marcat chiar de ziua tatălui său, Gheorghe Hagi.

“Ce seară! Zi foarte specială pentru mine. La mulţi ani, tata! Efort şi spirit de echipă minunate astăzi! Foarte fericit că am înscris primul meu gol şi mai important pentru că am obţinut trei puncte. Mulţumesc pentru susţinere, să o ţinem tot aşa”, a notat Ianis Hagi.

What a night Very special day for me, Happy Birthday Dad! Great effort and team spirit today! Very happy to score my first goal and more importantly get 3points . Thank you for the support, let’s keep going

— Ianis Hagi (@IanisHagi10)

Fotbalistul echipei Glasgow Rangers, Ianis Hagi, a înscris un gol în meciul câştigat, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Hibernian, în etapa a XXV-a a campionatului Scoţiei.

Ianis Hagi a marcat primul său gol pentru Rangers chiar în ziua în care tatăl său, Gheorghe Hagi, a împlinit 55 de ani.

Fotbalistul român a înscris în minutul 84 şi a jucat până în minutul 88. Celălalt gol al învingătorilor a fost marcat de Edmundson ‘45+2. Rangers a revenit de la 0-1, Hibernian deschizând scorul în minutul 35, prin Hanlon.

Glasgow Rangers ocupă locul doi în clasament, cu 60 de puncte şi 24 de jocuri, iar Hibernian este pe şase, cu 30 de puncte (25 de jocuri). Lider este Celtic Glasgow, care are 67 de puncte.

Sursa : news.ro

Un nou scandal a zguduit Capitala! Bătaie cu luptători MMA și bâte într-un restaurant din București! Ambulanța chemată p... Ligue 1: Marseille a învins cu 2-0 Saint-Etienne, meci început cu întârziere din cauza incidentelor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x