Antena Căutare

Imaginea de mii de aprecieri cu Florin Ristei și Naomi Hedman. În ce ipostază drăgăstoasă s-au pozat

Florin Ristei și Naomi Hedman formează unul dintre cele mai reușite cupluri din showbizul autohton. Cei doi sunt foarte discreți cu privire la relația lor, dar nu ezită să-și încânte fanii cu fotografii în care arată cât de bine se potrivesc.

Florin ristei si iubita sa, Naomi Hedman, in timp ce se imbratiseaza dragastos
Florin Ristei și Naomi Hedman formează unul dintre cele mai reușite cupluri din showbizul autohton | Instagram

Recent, juratul de la X Factor a urcat o imagine de acest gen pe rețelele de socializare, care a făcut deliciul internauților.

Peste 7 mii de aprecieri a primit fotografia în care Naomi Hedman își ține iubitul în brațe.

Frumoasa mulatră poartă o rochie neagră, cu spatele gol și zâmbește spre obiectivul camerei de fotografiat, în timp ce părul atent coafat îi cade pe mâna cu care a înconjurat mijlocul lui Florin Ristei.

Prin intermediul instantaneului, cei doi le-au urat fanilor ”La mulți ani!”. Iată imaginea:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum s-au cunoscut Florin Ristei și Naomi Hedman

Dragostea dintre Florin Ristei și Naomi Hedman a luat naștere pe platourile X Factor, însă fără ca niciunul să cunoască ce sentimente nutrește celălalt.

Și-au luat inima în dinți abia după etapa de Bootcamp, atunci când Naomi nu a reușit să ocupe unul dintre cele trei scaune puse la dispoziție de mentorul său, Delia.

De acolo, relația lor a evoluat în bine. Au decis să-și dea o șansă și nu regretă faptul că nu au ”furat startul”.

Citește și: Naomi cântă primul său colind în limba română, alături de Florin Ristei. Vezi interpretarea de excepție a celor doi artiști

Ba mai mult, Ristei a dus-o pe Naomi să-i cunoască mama: ”Mama i-a arătat poze cum mine foarte vechi și am mâncat varză călită. I-a plăcut.”

"Ar fi putut începe mai repede dacă vreunul dintre noi și-ar fi dat seama că celălalt îl place, dar așa a început exact după ce a ieșit Naomi din concurs. Așa era și moral corect”, a declarat, la începutul lunii decembrie, Florin Ristei pentru a1.ro.

Întrebat cum a primit publicul vestea, fostul câștigător al concursului X Factor România a explicat că a primit multe mesaje frumoase de la prieteni și cei care-l admiră ca artist și om.

Ce gest a făcut Florin Ristei pentru Naomi Hedman la audițiile X Factor 2020

Naomi Hedman pășea neîncrezătoare pe scena X Factor România din cauza că avea probleme cu vocea. Prima sa alegere muzicală nu a impresionat și, la cererea juraților, a hotărât să mai interpreteze o piesă.

Citește și: Naomi Hedman, pictorial fierbinte în lenjerie intimă. Cum s-a lăsat fotografiată iubita top-model a lui Florin Ristei

Pentru că a simțit neîncrederea ei, Florin Ristei a urcat pe scenă și au cântat împreună piesa If I ain't got you. Prezența artistului a ajutat-o să se relaxeze și, la finalul momentului, a obținut 4 de DA.

"Arată de revistă de departe și e frumoasă și de aproape.", spunea Ristei la acea vreme despre cea care acum îi este iubită.

Ținuta cu care a întâmpinat Noul An. Dana Budeanu face furori într-o rochie spectaculoasă... Dani Oțil, în vacanță, alături de iubita lui sexy. “Hei, unde mergem? E greșit costumul de baie! Nu e tot!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x