Antena Căutare

Începe IAR în orele următoare! ANM anunță URGIE: Încă două zile de ploi torențiale

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o atenţionare Cod Galben de ploi torenţiale şi instabilitate atmosferică accentuată pentru 22 de judeţe din centrul, nordul şi estul ţării, valabilă din această după amiază până luni seara.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o atenţionare Cod Galben de ploi torenţiale şi instabilitate atmosferică accentuată pentru 22 de judeţe din centrul, nordul şi estul ţării, valabilă din această după amiază până luni seara.

Potrivit ANM, începând de duminică, de la ora 14:00, până luni, la ora 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul şi estul Transilvaniei, în vestul Moldovei, local în Maramureş, precum şi în zonele montane. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri/mp şi izolat 50 - 60 de litri/mp.

Se vor afla în totalitate sub Cod galben 12 judeţe, respectiv Maramureş, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, şi parţial 10 judeţe: Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Cluj.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prognoză

Potop în România! Atenționare meteo de ultimă oră de la ANM! Cod galben de ploi abundente... Vremea 30 iulie. Săptămâna începe cu un nou COD GALBEN de ploi torențiale. Zonele vizate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x