Antena Căutare

Ingka Group intră pe piaţa energiei regenerabile din România şi achiziţionează o participaţie de 80% în şapte parcuri eoliene de la Vestas Wind Systems

Ingka Group (Ingka Holding B.V. şi entităţile controlate), partener strategic al sistemului de franciză IKEA, a anunţat vineri că a ajuns la un acord cu Vestas Wind Systems A/S pentru achiziţionarea unei participaţii de 80% în şapte entităţi eoliene din sud-estul României care cumulat au 64 de turbine ce pot asigura echivalentul consumului a 150.000 gospodării din România.

Ingka Group (Ingka Holding B.V. şi entităţile controlate), partener strategic al sistemului de franciză IKEA, a anunţat vineri că a ajuns la un acord cu Vestas Wind Systems A/S pentru achiziţionarea unei participaţii de 80% în şapte entităţi eoliene din sud-estul României care cumulat au 64 de turbine ce pot asigura echivalentul consumului a 150.000 gospodării din România.

Achiziţia a fost făcută de ramura investiţională a Ingka Group, Ingka Investments, şi are ca obiect 64 de turbine cu o capacitate totală 171 MW, precizează grupul într-un comunicat.

”Deşi tranzacţia a fost semnată, finalizarea este supusă aprobărilor legale, acest lucru fiind aşteptat să se întâmple la finalul lunii octombrie”, se arată într-un comunicat.

Performanţa combinată a parcurilor eoliene reprezintă echivalentul consumului a peste 65 de magazine IKEA sau a 150.000 gospodării din România şi depăşeşte consumul din lanţul de aprovizionare IKEA din România.

“Suntem încântaţi să intrăm pe piaţa energiei regenerabile din România prin această achiziţie. Pachetul de 80% susţine ţinta noastră de a genera la fel de multă energie regenerabilă pe cât consumăm, iar investiţia ne aduce cu un pas mai aproape de atingerea obiectivului nostru pentru anul 2020. Investiţia în energie regenerabilă face parte din managementul activelor noastre financiare şi susţine pe deplin obiectivele noastre de sustenabilitate. Rămânem dedicaţi obiectivului nostru de generare de energie regenerabilă, unde ne propunem să producem mai multă energie regenerabilă decât consumăm, astfel încât vom continua să investim în energie regenerabilă în cadrul operaţiunilor noastre”, a spus Krister Mattsson, managing director Ingka Investments, Ingka Group.

Grupul Ingka deţine acum şi operează 900.000 de panouri solare şi 534 de turbine eoliene în 14 ţări. România este a 14-a ţară în care Grupul Ingka investeşte în energia eoliană. Cea mai recentă achiziţie a fost a unui parc eolian din Germania.

”Această tranzacţie face parte din strategia Vestas de a crea parteneriate cu clienţii pentru dezvoltarea de proiecte şi managementul activelor. Acest pas consolidează parteneriatul nostru cu IKEA pentru operaţiuni mai durabile”, spune Morten Dyrholm, group senior vice president al Vestas for Marketing, Communications and Public Affairs.

Ingka Investments investeşte în energie regenerabilă din 2009. Investeşte în terenuri forestiere în Ţările Baltice, România şi SUA, dar şi în companii care sunt active în reciclare şi tehnologii durabile.

Sursa : news.ro

Se dau mii de euro pentru români, dacă îndeplinești o condiție! Ce trebuie să faci... Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete, serie brută, a crescut cu 7,2% în primel...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x