Antena Căutare

Îngrijirea câinilor pe timp de caniculă. Cum îi protejezi de temperaturile ridicate

Canicula poate fi extrem de dăunătoare pentru animalul tău de companie. Iată cum îți poți proteja câinele pe perioada verii.

Canicula poate fi extrem de dăunătoare pentru animalul tău de companie. Iată cum îți poți proteja câinele pe perioada verii.

Cu toții ne bucurăm de vară, de soare și zilele călduroase, dar trebuie să recunoaștem că nimănui nu îi place canicula, nici măcar animalelor noastre de companie. În cazul câinilor, canicula este și mai greu de suportat.

Câinii nu au glande sudoripare iar la ei termoreglarea se face doar prin respirație. Tocmai de aceea ei stau cu gura deschisă și limba afară când este foarte cald. Iată cum trebuie să îți îngrijești câinele pe timpul verii, când termometrele o iau razna.

Îngrijirea câinilor pe timp de caniculă

Pe timp de caniculă, atât câinii cu părul lung, cât și cei cu părul scurt sunt afectați în această perioadă. O atenție deosebită trebuie acordată raselor brahicefalice precum Boxer, Bulldog, Pechinez s.a. Ele au dificultăți în respirație și reglarea temperaturii interne din cauza botului scurt. Prin urmare, au și o suprafață mai mică prin care se pot răcori. De asemenea, rasele cu păr negru și blana foarte deasă au nevoie de o atenție mai deosebită deoarece se încălzesc mai tare la soare. Astfel, blana lor deasă acționează ca un palton și menține căldura în corp.

Cum îți protejezi câinele de temperaturile ridicate

-Câinele tău trebuie să aibă mereu apă rece și proaspătă pe timp de vară. Apa îl ajută să se răcorească. Un câine fără apă vara, lăsat în căldura se deshidratează foarte repede. Dacă pleci mai mult timp de acasă, este indicat să lași un vas mai mare cu apă într-un loc umbrit, pe toată durata zilei sau mai multe boluri în locuri diferite.

-Nu este indicat să scoți câinele la plimbare în miezul zilei. Așa cum tu nu ai vrea sa stai în soare pe caniculă, nici animalului tău de companie nu îi priește acest lucru. Câinii intră în șoc caloric la temperatura de 40 de grade Celsius, iar vara în plin soare sunt cu cel puțin 10 grade mai mult decât arată termometrul de la umbră. Mai bine planifici plimbările seara și dimineața pe răcoare.

-Pe perioada verii nu trebuie să lasi câinele în mașină. Este greșeala pe care mulți stăpâni de câini o fac. Închid câinele în mașină, "doar pentru 5 minute cât sunt la cumpărături”, iar apoi când se întorc îl găsesc în șoc. Unii proprietari nu conștientizează faptul că 10 minute închis în mașină cu geamurile ridicate pe timp de caniculă sunt suficiente pentru a-i pune viața în pericol unui câine, oricât de mare ar fi. Evită pe cât posibil să faci acest lucru. Mai bine legi câinele afară până termini cumpărăturile și îi lași și apă la dispoziție.

-Umbra este indispensabilă pentru câinele tău vara. Soarele dogoritor poate să îl deshidrateze. Chiar și cu toată apa la dispoziție câinele poate intra în șoc. Insolația îi afectează și pe ei. Câinii ținuți în curte ar trebuie să aibă cușca într-o zonă umbrită, pe toată perioada zilei. Dacă cușca e căptușită și cu un material termoizolant e și mai bine. O poți uda dimineața cu apa, astfel va menține răcoare pe timpul zilei.

- Este important să nu lași câinele să umble pe suprafețe încinse. Pernițele de la picioare sunt acoperite de o piele sensibilă care se arde foarte ușor. Plimbarea de seară este bine să se facă cât mai târziu, când betonul orașului s-a mai răcit puțin. Dacă animalul tău de companie stă în curte, asigură-te că are o suprafață mai rece pe care să stea.

-Un bazin cu apă îți poate ajuta prietenul necuvântător să se răcorească. Astfel, el are posibilitatea să se scalde când căldura devine insuportabilă. O piscina gonflabilă ca cea pentru copii e o investiție mică, dar care aduce multe beneficii cățelului. Îl ajută să se răcorească și să se și distreze. Majorității câinilor le place mult să se scalde. Apa necesită schimbată săptămânal pentru a evita să ai de-a face cu o invazie de insecte extrem de supărătoare.

Citește și:

Îngrijirea animalelor de companie pe timp de caniculă. Cum le protejăm

Sursă foto: pexels.com

Un animal acoperit cu spumă a apărut pe stradă. Oamenii nu au știut ce se ascunde acolo. După câteva zile au aflat secre... Îngrijirea pisicilor pe timp de caniculă. Cum le protejezi de căldura de afară...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x