Antena Căutare

Instantaneu din timpul revoltelor din Sudan, recompensat cu cel mai prestigios premiu pentru fotografie de presă

Japonezul Yasuyoshi Chiba a fost desemnat joi marele câştigător al concursului World Press Photo, cel mai prestigios de acest fel din lume, pentru o imagine surprinsă în 2019 în timpul unor proteste din capitala Sudanului.

În centrul imaginii realizate de fotoreporterul AFP se află un tânăr care recita un poem, în timp ce faţa lui era luminată cu telefoanele mobile de mai mulţi bărbaţi.

Instantaneul a fost realizat pe 19 iunie, în Khartoum, în plină demonstraţie contra juntei militare care controlează ţara. „Acesta a fost singurul protest paşnic al grupului pe care l-am văzut cât timp am stat acolo. Am simţit solidaritatea lor indestructibilă precum cărbuni încinşi gata să lanseze din nou flăcări”, a descris Chiba.

Din cauza penei de curent electric de la acel moment din Khartoum, tinerii şi-au aprins telefoanele mobile pentru a-l lumina pe protagonistul imaginii, un adolescent care recita un poem cu sloganuri antiguvernamentale, cu o mână la piept, strigând.

Imaginea, intitulată „Straight Voice” a fost aleasă cea mai bună fotografie de presă a anului, pentru că, potrivit lui Chris McGrath, fotograf al agenţiei Getty şi membru al juriului, „rezumă revoltele care au avut loc peste tot în lume ale oamenilor care vor o schimbare”.

Yasuyoshi Chiba este fotograf principal al agenţiei AFP pentru Africa Orientală şi Oceanul Indian, având reşedinţa principală în Nairobi (Kenya), unde trăieşte din 2007.

Juriul a mai acordat premiul World Press Photo Story fotojurnalistului francez Romain Laurendeau, pentru lucrarea „Kho, geneza unei revolte", în care a suprins neliniştea tinerilor care a dus la revolte în Algeria.

Sursa : news.ro

Timişoara: Peste 100 de morminte, locuinţe din trei epoci, monede şi podoabe au fost descoperite de arheologi pe şantier... Cum să colorezi ouăle de Paște, fără să folosești vopsea. Este natural și mult mai sănătos. Trucuri folosite din bătrâni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x