Antena Căutare

Klaus Iohannis, reacţie în cazul Caracal: Cei responsabili, aspru sancţionaţi, Interne, STS, de la toate instituţiile

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică seara, la Cotroceni, că toţi cei responsabili de tragedia de la Caracal vor trebui aspru sancţionaţi, de la Interne, STS, de la toate instituţiile.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică seara, la Cotroceni, că toţi cei responsabili de tragedia de la Caracal vor trebui aspru sancţionaţi, de la Interne, STS, de la toate instituţiile. Preşedintele a precizat că respinge abordarea politicianistă a Guvernului, care ar trebui să se gândească dacă nu cumva e autorul moral al tragediei. Klaus Iohannis a precizat că sunt soluţii punctuale cu care va veni în CSAT, inclusiv modificarea legislaţiei privind percheziţiile şi extinderea atribuţiilor DIICOT.

Şeful statului a spus că în aceste zile a comunicat constat cu autorităţile.

„Instituţii ale statului român nu au reuşit de această dată să-şi facă datoria, aceea de a proteja dreptul fundamental la viaţă. Este o realit sumbră care din nefericire nu mai poate fi schimbată. Cei responsabili vor trebui aspru sancţionaţi: de la Interne, STS, de la toate instituţiile. Dar pedepsele, oricât de severe şi binemeritate ar fi, nu aduc vieţile înapoi. Obligatoriu e să identificăm toate mijloacele pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii”, a adăugat preşedintele.

Iohannis a precizat că nu se va pronunţa pe detaliile acestui caz până la finalizarea anchetei şi a rapoartelor care vor fi discutate în CSAT.

„În mod normal însă, nu ar fi trebuit să ajungem să discutăm un asemenea caz în CSAT şi resping abordarea politicianistă a Guvernului României care ar trebui să se gândească dacă nu cumva e autorul moral al acestei tragedii. Călcarea în picioare a legilor justiţiei, a codurilor, a instituţiilor responsabile de siguranţa cetăţeanului a fost şi este una dintre liniile directoare ale acestei majorităţi parlamentare. Am auzit apelurile doamnei premier de a nu politiza această situaţie. Ar fi un îndemn onest doar dacă ar veni de la oameni oneşti, care caută deschis şi sincer soluţii pentru rezolvarea situaţiei. Atunci când vine de la cei care au masacrat legi, au dat afară oameni competenţi pentru a-şi numi apropiaţii în funcţii, au scăzut pedepsele unor infractori şi au vrut să îşi subordoneze politic toată justiţia pentru a scăpa de răspundere, atunci când aceşti oameni vorbesc despre referendumuri legate de justiţie, atunci când fac apeluri ca şi când nu au avut nicio legătură cu această temă, ei nu mai au nicio credibilitate, iar îndemnurile lor nu au nicio valoare! Politizarea Ministerului Afacerilor Interne este, din păcate, o realitate în România anului 2019!”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a declarat că există soluţii şi că la CSAT va cere prim-ministrului, ministrului Justiţiei şi ministrului de Interne să identifice soluţii concrete, inclusiv dacă se impune, de modificare a legilor şi a procedurilor.

„În urma repetatelor intervenţii asupra legislaţiei penale şi procesuale penale, precum şi în contextul ultimelor acţiuni ale noilor instrumente inventate de PSD, s-a ajuns în situaţia în care cooperarea dintre poliţişti şi procurori se face deficitar, iar cel care suferă este cetăţeanul român. Dacă autorităţile nu au instrumente legale clare pentru combaterea eficientă a criminalităţii, acest lucru trebuie rezolvat rapid! Aceasta nu scuză şi nici nu justifică însă atitudinea celor implicaţi!”, a continuat şeful statului.

Klaus Iohannis a susţinut că legislaţia penală trebuie modificată în interesul apărării drepturilor fundamentale şi nu al apărării infractorilor.

„Voi cere ministrului Justiţiei să analizeze de urgenţă în ce măsură se impun modificări ale legislaţiei penale în privinţa percheziţiei, a procedurilor de acţiune atunci când viaţa sau integritatea fizică a unui cetăţean este în pericol. De asemenea, se impune o analiză a legislaţiei sub aspectul competenţei materiale a parchetelor pentru infracţiunile de răpire şi omor cu victime multiple. Voi cere, de asemenea, în CSAT, ministrului Justiţiei să analizeze în ce măsură se impune modificarea competenţei materiale a DIICOT după modelul competenţei materiale a unor instituţii occidentale, care instrumentează inclusiv toate cazurile de infracţiuni grave îndreptate împotriva persoanelor, precum răpiri sau omoruri cu victime multiple, întrucât, la acest moment, DIICOT anchetează doar omorurile comise de un grup organizat, nu şi fapte precum crime de acest tip, care prezintă o gravitate la fel de mare. Sunt soluţii punctuale, cu care voi veni în CSAT, pentru ca Guvernul să nu se mai plângă că nu ştie ce are de făcut. Le cer să uite de referendumuri absurde, să îşi asume răspunderea, pentru că ei sunt cei care pot lua decizii şi să adopte soluţiile pe care oamenii competenţi din sistemul de justiţie le ştiu”, a subliniat preşedintele.

El a mai spus că societatea românească s-a trezit, este implicată şi reacţionează, iar problema reală este că, dincolo de această criză, statul român a fost profund slăbit de guvernarea PSD din ultimii ani.

„Prima şi cea mai importantă zonă – legile justiţiei şi toate prevederile pe care am încercat să le amân cât mai mult, dar pe care nu am putut sa le opresc în totalitate. Multe dintre ele au produs deja efecte, iar aceste efecte trebuie reparate. Cer Guvernului să ia măsuri acum, pentru că are pârghii, dacă mai are o minimă decenţă. Şi le mai cer ceva celor de la PSD şi ALDE - abrogarea modificărilor legislative aduse în ultimii doi ani legilor justiţiei şi codurilor penale. Este un pas obligatoriu – pe care nu îl mai cerem doar noi, Comisia de la Veneţia şi toate vocile competente din sistemul de justiţie. Îl cer şi românii, afectaţi de efectele cumplite ale incompetenţei şi corupţiei PSD. Dacă nu o va face acest guvern, vă promit că voi strânge o nouă majoritate, după alegeri, care va face asta. Şi care nu se va opri la acest lucru, ci se va ocupa de întărirea statului, pentru ca drepturile românilor să poată fi protejate şi garantate cu adevărat. Românii cinstiţi muncesc din greu, plătesc taxe multe, şi aşteaptă să fie respectaţi şi protejaţi la ei acasă, aşa cum este protejat şi respectat orice cetăţean european. Statul român poate face asta dacă este eliberat de incompetenţă, de clientelism, de corupţie şi de aroganţă!”, a încheiat Klaus Iohannis

Sursa : news.ro

Rezultate Loto 6/49 din 28 iulie 2019. Report uriaș la Joker. Numere Loto azi... Accident cu cinci victime pe Transfăgărășan! Mașina a căzut 20 de metri în prăpastie (FOTO)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x