Antena Căutare

Israel Folau contestă rezilierea contractului cu federaţia australiană de rugby

Federaţia australiană de rugby i-a reziliat contractul de profesionist lui Israel Folau pentru comentarii cu caracter homofob, însă sportivul de 30 de ani a contestat această decizie.

Israel Folau contestă rezilierea contractului cu federaţia australiană de rugby
israel folau

Federaţia australiană de rugby i-a reziliat contractul de profesionist lui Israel Folau pentru comentarii cu caracter homofob, însă sportivul de 30 de ani a contestat această decizie.

Raelene Castle, preşedintele federaţiei australiene (RA), a declarat că decizia lui Folau este "neaşteptată", subliniind că acesta a cerut o audiere în virtutea Codului de Conduită.

Folau va fi audiat de o comisie independentă compusă din trei membri.

Printre opţiuni figurează o suspendare şi nu o reziliere a contractului, ceea ce i-ar permite jucătorului să revină în naţionala Australiei.

La 15 aprilie, federaţia australiană de rugby i-a reziliat contractul de profesionist lui Israel Folau, iar selecţionerul Michael Cheika nu îl va convoca pentru Cupa Mondială din Japonia din acest an, din cauza afirmaţiilor cu carecater homofob făcute de sportivul de 30 de ani.

"Beţivii, homosexualii, adulterii, mincinoşii, curvarii, hoţii, ateii, idolatrii, iadul vă aşteaptă. Căiţi-vă! Numai Iisus vă poate ajuta", a scris, săptămâna trecută, cel mai cunoscut şi cel mai bine plătit rugbist australian, creştin fundamentalist, pe Instagram.

După ce Rugby Australia şi clubul său, New South Wales Waratahs, l-au ameninţat că îi vor rezilia contractul, sportivul a precizat că nu regretă afirmaţiile şi că, dacă aşa vrea Dumnezeu, va pune capăt carierei de rugbist profesionist.

Folau avea un contract valabil până în 2022 cu Rugby Australia şi cu clubul său şi în valoare de multe milioane de dolari anual. Sportivul a evoluat de 73 de ori în echipa naţională şi ar fi urmat să participe la Cupa Mondială din Japonia, din septembrie.

Israel Folau a fost o piesă importantă în reprezentativa australiană, care a cucerit în 2015 argintul la Cupa Mondială din Anglia.

Sursa: News.ro

Contractul lui Israel Folau a fost reziliat, iar selecţionerul l-a exclus din lotul pentru CM. Rugbistul spune că se ret... Regretele „Puriului”. Mircea Rednic a dezvăluit unul dintre cele mai mari secrete ale vieții sale...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x