Antena Căutare

Jurații i-au aplaudat talentul în picioare. Care a fost primul gând pe care l-a avut Andrada Precup când a urcat pe scena X Factor

Andrada Precup le-a avut pe toate pe scena X Factor. Jurații nu au rezistat prea mult pe scaune după ce a început să cânte piesa "Proud Mary" la preselecțiile celui mai tare show de talente din 2020, ba chiar au răsplătit-o cu 4 de DA pentru prestația ei.

andrada precup imbracata intr-o rochie neagra se pregateste sa cante la x factor sezonul 9
Andrada Precup, pe scena de la X Factor 2020

De fapt, toți cei din sală au aplaudat în picioare talentul Andradei Precup și i-au mulțumit pentru momentul de milioane pe care l-a oferit.

Andrada este nevăzătoare, dar trăiește viața cu o pasiune și un optimism greu de egalat. Datorită atitudinii și spiritului ei, a făcut istorie pe scena X Factor.

Publicul a acceptat-o imediat, așa că am vrut să știm ce a simțit la cea mai importantă audiție la care a participat până acum: "Mă gândeam la cum o să reacționeze juriul, la cum o sa reacționeze publicul, dacă o să iasă bine și eu de fiecare dată am emoții fiindcă sunt constructive."

Întrebată dacă i-a fost teamă de Florin Ristei, cel mai de temut jurat al sezonului 9, Andrada a mărturisit că îl cunoștea și că s-a gândit că el poate înțelege cel mai bine trăirile concurenților având în vedere că a trecut la rândul lui prin experiența X Factor.

Andrada Precup a venit la show însoțită de mama și de sora sa. Acestea au tremurat de emoție și încântare în culise atunci când au realizat că jurații și publicul s-au ridicat în picioare și au savurat fiecare secundă a prestației muzicale oferite de Andrada.

Concurenta oricum respiră muzică prin fiecare por și a dezvăluit că îi place să cânte inclusiv sub duș: "Nu mi-e rușine că fac asta."

După experiența X Factor, Andrada și-ar dori să știe cât mai mulți oameni despre talentul ei să să-și ducă visul mai departe.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x