Antena Căutare

Kelemen, despre moţiunea de cenzură: Am spus că această întârziere nu e de bun augur fiindcă era un moment prielnic la începutul sesiunii. E prima dată când ai şansa să schimbi Guvernul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că această întârziere în depunerea moţiunii de cenzură nu este de bun augur şi că momentul prielnic ar fi fost la începutul sesiunii parlamentare. El consideră că nu ar fi fost nevoie de mai mult de trei fraze în textul moţiunii şi că acum există prima oara şansa să fie schimbat Guvernul.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că această întârziere în depunerea moţiunii de cenzură nu este de bun augur şi că momentul prielnic ar fi fost la începutul sesiunii parlamentare. El consideră că nu ar fi fost nevoie de mai mult de trei fraze în textul moţiunii şi că acum există prima oara şansa să fie schimbat Guvernul.

"Moţiunea a fost anunţată în august, imediat după ce ALDE a ieşit de la guvernare, încă nu este depusă moţiunea de cenzură. Am spus în prima zi a sesiunii parlamentare trebuia depusă moţiunea, au trecut trei săptămâni, încă nu ştim dacă săptămâna viitoare miercuri, joi, vineri, marţi, când va fi depusă, vom vedea, dar vom vota. Am spus că această întârziere nu e de bun augur fiindcă era un moment prielnic la începutul sesiunii”, a declarat Kelemen Hunor, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

El a precizat că în fiecare sesiune parlamentară există oameni care schimbă taberele politice şi cei care se află în zona gri, dacă văd că nu există determinare şi dorinţă din partea opoziţiei, atunci se vor îndrepta spre tabăra puterii. "În România se întâmplă un lucru destul de grav în fiecare sesiune parlamentară, o boală cronică a parlamentarismului nostru, oamenii se mută dintr-o parte în alta. Noi suntem într-un fel ocoliţi, nici de la noi nu pleacă nimeni, nici la noi nu vine nimeni. Şi cei care stau în zona gri, dacă observă, dacă simt că pe partea opoziţiei nu există determinare, nu există putere, nu există dorinţă, atunci se vor muta înapoi spre putere, spre cei care sunt acum la guvernare şi de aceea, eu cred, s-au pierdut trei săptămâni. Eu cunosc textul sau, mă rog, două variante, poate că se mai lucrează pe text, dar nu asta e important. De la bun început trebuiau trei fraze, nu trebuie să pui poalele în cap, e prima dată când ai şansa să schimbi Guvernul", a afirmat liderul UDMR.

El a mai precizat că UDMR nu va intra la guvernare în cazul în care cade Guvernul, dar îi va sprijini pe cei care vor lua puterea. El a spus că România se împrumută pe pieţele internaţionale cu costuri uriaşe şi nu mai există o încredere în Guvern din partea partenerilor ţării noastre.

"Cei care iniţiază această moţiune de cenzură îşi asumă şi guvernarea, putem să-i ajutăm să ajungă la guvernare, ştim că ei au luat o decizie cine ar fi propunerea lor pentru funcţia de prim-ministru. Problema care e, în acest moment România împrumută de pe pieţele internaţionale cu costuri uriaşe, peste 4 la sută dobândă, peste 4,3 la sută, celelalte ţări reuşesc să împrumute cu doi şi ceva, cu trei maxim, şi noi cu costuri uriaşe vrem să acoperim gaura din buget care e uriaşă, peste 9 miliarde de lei, peste 2 miliarde de euro dacă vreţi să vorbim în euro şi nu există predictibilitate, nu există o încredere în Guvern, în instituţiile fundamentale din partea partenerilor noştri şi tot ce se împrumută se va plăti mai scump pe termen lung în anii care urmează. Nu e bine”, a explicat Kelemen.

El crede că, până nu va fi rezolvată criza politică, nici încrederea nu va reveni şi că acest guvern şi-a epuizat resursele cu care a venit la putere. "Până când această criză politică nu se rezolvă, nici încrederea nu se va întoarce. Eu nu cred că în aceste condiţii guvernarea bună este posibilă. Acest lucru trebuie rezolvat. Aici nu vreau să dau vina pe nimeni. Acest guvern şi-a epuizat toate resursele cu care a urcat la guvernare”, a mai afirmat liderul UDMR.

Sursa : news.ro

Autoritatea Electorală Permanentă prezintă situaţia deplasărilor externe în ultimii cinci ani şi achiziţiile din ultima ... Biroul Electoral Central, aşteptat să se pronunţe în legătură cu candidaturile la Preşedinţie depuse de Ramona Ioana Bru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x