Antena Căutare

La toamnă, vom vedea un iPad Pro mult mai mare

Este aproape sigur. În conformitate cu tendinţele pieţei, Apple va lansa în această toamnă şi un iPad Pro cu o diagonală mai mare decât acum.

Este aproape sigur. În conformitate cu tendinţele pieţei, Apple va lansa în această toamnă şi un iPad Pro cu o diagonală mai mare decât acum.

De mai bine de un an, au început să circule zvonuri despre un iPad a cărui diagonală va depăşi actualul 9,7 inci, pe care gigantul din Cupertino l-a folosit de la primul iPad şi până la iPad Air. Samsung a făcut deja acest pas radical cu câteva produse, inclusiv recent anunţatul Galaxy Note Pro 12.2.

În principiu, dacă folosim iPhone-ul ca reper, este evident că Apple are o reticenţă enormă în a lansa aceleaşi produse cu diagonale din ce în ce mai mari. Nici după atâţia ani, de exemplu, nimeni nu este sigur dacă 2014 va fi anul în care vom vedea o diagonală apropiată de cinci inci pentru smartphone-ul companiei. Chiar şi în aceste condiţii însă, noi surse confirmă pentru publicaţia Digitimes că un dispozitiv cu numele de iPad Pro va ajunge în magazine în cel de al treilea trimestru al acestui an. Dacă se confirmă, acel aparat are mari şanse să incorporeze un display de 12,9 inci cu rezoluţie nativă 2K şi o tehnologie care să urmărească mişcarea ochilor şi să o transforme în comenzi.

Citeşte AICI continuarea articolului!

Ai cont pe Facebook? Te privește și pe tine cea mai nouă modificare!... Un nou studiu: Tranziţie semnificativă… Android-iOS...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x