Antena Căutare

Macron îi primeşte joi pe Boris Johnson şi apoi pe Kyriakos Mitsotakis

Emmanuel Macron îl primeşte joi pe premierul britanic Boris Johnson, cu care urmează să discute despre Brexit şi dosarele internaţionale, înaintea G7, iar apoi pe noul şef al Guvernului grec Kyriakos Mitsotakis, a anunţat luni Palatul Elysée, relatează AFP.

Emmanuel Macron îl primeşte joi pe premierul britanic Boris Johnson, cu care urmează să discute despre Brexit şi dosarele internaţionale, înaintea G7, iar apoi pe noul şef al Guvernului grec Kyriakos Mitsotakis, a anunţat luni Palatul Elysée, relatează AFP.

Şeful statului francez îl primeşte pe premierul britanic la un dejun de lucru, precedat de o declaraţie de presă.

”Este vorba despre evocarea Brexitului, cu respectarea principiilor europene agreate de Cei 27, dar şi despre relaţia bilaterală şi ansamblul dosarelor internaţionale care implică cele două ţări ale noastre şi necesită o cooperarea strânsă (G7, Iran, Siria...)”, a precizat Elysée.

Guvernul lui Boris Johnson se declară hotărât să părăsească Uniunea Europeană (UE) la 31 octombrie, indiferent dacă reuşeşte sau nu să renegocieze acordul încheiat cu UE. La sfârşitul lui iulie, Bruxellesul i-a respins cererea de a renegocia un nou acord al Brexitului.

Înaintea întâlnirii sale cu Macron, Johnson se întâlneşte, miercuri, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel.

Apoi, la G7, la Biarritz, în weekend, premierul britanic urmează să dicute cu preşedintele american Donald Trump, cu care speră să încheie un acord de liber-schimb ambiţios după Brexit.

Joi dipă-amiaza, Emmanuel Macron îl primeşte pe premierul grec Kyriakos Mitsotakis, "pentru a evoca ansamblul dosarelor europene, bilaterale şi legate de regiunea Mediteranei de est”.

”Franţa a fost mereu alături de Grecia în timpul crizei, dar şi în creşterea (economică) şi investiţii, de-acum (...). Este esenţial, pentru UE şi regiune, să se consolideze acest parteneriat politic, economic şi strategic”, afirmă preşedinţia franceză.

Vizita lui Mitsotakis urmează să fie ”prima sa vizită bilaterală (...) după tradiţionala deplasare în Cipru”, a subliniat Palatul Elysée.

Sursa : news.ro

Viorica Dăncilă, anunț uluitor despre vizele pentru SUA: „Sper să rezolvăm problema cât mai repede!”... Jean-Claude Juncker, spitalizat, absentează de la summitul G7 de la Biarritz...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x