Antena Căutare

Mai mult de un milion de vizitatori pentru expoziţia consacrată lui Leonardo da Vinci la Muzeul Luvru

Expoziţia consacrată lui Leonardo da Vinci la Muzeul Luvru din Paris, care s-a închis luni seară, a totalizat aproape 1,1 milioane de vizitatori, a anunţat marţi instituţia.

Cu 1.071.840 milioane de vizitatori, "este vorba despre un record absolut pentru Muzeul Luvru - precedentul fiind al retrospectivei consacrate lui Delacroix în 2018, care a atras 540.000 de vizitatori", a precizat instituţia într-un comunicat citat de AFP.

"Este minunat că la 500 de ani de la moartea sa, un artist al Renaşterii italiene continuă să fascineze atât de mult marele public. Astăzi, am două motive de mândrie: că am reuşit să reunim cele mai multe opere ale lui Leonardo şi să primim public numeros şi atât de diferit. Excelenţa ştiinţifică şi calitatea primirii de la Luvru au fost astfel apreciate", a afirmat Jean-Luc Martinez, preşedinte-director al Muzeului Luvru.

Expoziţia a oferit ocazia de a admira zece tablouri ale maestrului Renaşterii (11 dacă numărăm şi "Gioconda"), în timp ce doar aproximativ 20 dintre picturi sunt atribuite de specialişti lui Da Vinci.

În total, expoziţia a adunat, în afara acestor tablouri, alte 150 de opere (desene, manuscrise, sculpturi, obiecte de artă) ale artistului florentin şi ale apropiaţilor sau ale elevilor săi

În cele 104 zile cât a fost deschisă pentru public, frecvenţa medie pe zi a fost de 9.783 de persoane, a precizat Muzeul.

Anul trecut, expoziţia "Tutankhamon" de la Grande Halles de la Villette a adunat 1,42 de milioane de vizitatori.

Sursa : news.ro

Un câine din Marea Britanie face furori pe internet, datorită pletelor sale! I-a făcut cel mai frumos cadou stăpânei lui... Cel mai faimos nou-născut! Cum a fost surprins de aparatul de fotografiat, imediat după naștere...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x