Antena Căutare

Mai multe zile libere pentru părinți! Cât vor putea lipsi de la serviciu, pentru copiii lor

Părinții ar putea avea dreptul la mai multe zile libere pe an, dacă un proiect legislativ în acest sens va fi aprobat.

Mai multe zile libere pentru părinți! Cât vor putea lipsi de la serviciu, pentru copiii lor
Ilustrație.

Este vorba despre o modificare a Legii nr. 91/2014, act normativ ce stabilește condițiile în care un părinte poate solicita zile libere pentru a se îngriji de sănătatea copiilor.

Inițiativa se adresează inclusiv părinților adoptivi și urmărește să confere mai multă siguranță familiilor.

Potrivit proiectului, cinzi zile libere vor fi acordate pentru fiecare copil în parte, inclusiv familiilor care au un singur copil.

În prezent, doar cei care au trei sau mai mulți copii pot cere două zile libere. În plus, solicitarea se va putea depune, la locul de muncă, cu cel puțin două zile lucrătoare înainte de vizita la medic, iar nu cu minimum 15 zile cum este prevăzut acum.

Potrivit expunerii de motive, modificările sunt necesare pentru că starea de sănătate a unui copil este instabilă, astfel că o singură zi nu poate fi suficientă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Legea nr. 91/2014 oferă posibilitatea familiilor de a cere anual una sau două zile libere, în funcţie de numărul de copii, pentru a se îngriji de sănătatea lor. Cererea se depune cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de vizita la doctor, iar după control, ziua liberă trebuie justificată printr-o adeverință prezentată angajatorului.

Cazul Caracal s-ar putea repeta. Legea pentru localizarea persoanelor dispărute într-un timp scurt, amânată de şase luni... Avertizare meteo de ultimă oră! Cinci județe sub cod galben de ceața, vizibilitatea este redusă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x