Antena Căutare

Marian Sarbu s-a alaturat “independentilor PSD”

Intrarea in opozitie si pierderea bataliilor electorale majore din ultimii ani, precum si luptele interne, desfasurate pentru castigarea puterii in partid, au creat tensiuni fara precedent in PSD, formatiune ce ani la rand a constituit un etalon in ceea ce priveste disciplina. Castigarea presedintiei partidului de catre Victor Ponta si schimbarea “garzii” a fost considerata ca un balon de oxigen de catre unii analisti politici. Dar, se pare ca, frustrarile acumulate de-a lungul timpului, iesirea voluntara de la guvernare din toamna lui 2009 si tentatia unor noi functii in actualul context, ii determina pe din ce in ce mai multi membri sa sara din barca in deriva a PSD-ului, in cea a “grupului independentilor”. In total, se vehiculeaza ca peste 30 de parlamentari vor face aceasta miscare. Cea mai recenta demisie apartine lui Marian Sarbu, unul dintre “simbolurile” partidului.

Marian Sarbu s-a decis. Pleaca "cu toate regretele" din PSD, dupa 16 ani de activitate. Fostul ministru al Muncii, social-democratul Marian Sarbu, a purtat joi dimineata o discutie cu liderul PSD, Victor Ponta, la sediul central al PSD, intr-o ultima incercare de convingere a acestuia sa nu faca pasul spre grupul parlamentarilor independenti, condus de Gabriel Oprea. Fara succes, insa!

Motivul demisiei: "situatia suspicioasa din PSD"
Sarbu a explicat ca principala sa nemultumire este legata de situatia "destul de suspicioasa" din partid, mentionand ca nu poate avea eficienta in domeniul social, pe care il coordoneaza de 16 ani in PSD, in conditiile in care unii dintre colegi ii cer sa fie impotriva propriilor convingeri.

"I-am aratat nemultumirile legate de promovarea unor legi care s-au situat uneori in contradictie cu linia partidului. Sunt si anumite elemente de linie strategica cu care nu sunt de acord, dar principala mea nemultumire este legata de starea destul de suspicioasa in care nu pot sa lucrez. Nu pot avea eficienta de domeniul social de care ma ocup de16 ani in conditiile in care proprii mei colegi imi cer sa fiu impotriva propriilor mele idei" a afirmat Sarbu.

Un nou partid de centru-stanga
Intrebat daca se va alatura grupului independentilor si formatiunii care ar urma sa fie infiintata de acestia, Marian Sarbu a raspuns ca "intr-o proportie importanta din cadrul deciziei este foarte posibil asa ceva". Ulterior, el a revenit cu o declaratie scrisa in care arata ca se va alatura grupului parlamentarilor independenti coordonat de Gabriel Oprea, exprimandu-si speranta ca acest grup va reprezenta nucleul unei viitoare constructii politice.
El a mai precizat ca este prieten cu Gabriel Oprea de multa vreme. "Sunt prieten cu ministrul Gabriel Oprea de multa vreme si imi manifest speranta ca acest grup in care se regasesc si fosti colegi de la PSD va reprezenta nucleul unei viitoare constructii politice care sa reprezinta stanga politica adevarata si interesul national totodata", mai spune Sarbu.

Tentatia functiei
Despre Marian Sarbu se spune ca, deja, i s-a promis portofoliul Muncii, in cazul in care va face acest pas, iar in cazul lui Cristian Diaconescu se vehiculeaza informatia ca ar putea lua locul actualului ministru de Externe, Teodor Baconschi.

Sarbu a respins insa ideea unei negocieri a unui portofoliu de ministru al Muncii in noul guvern Boc, desi a recunoscut ca, in luna decembrie, a fost nemultumit de decizia partidului care nu i-a permis sa accepte oferta presedintelui Traian Basescu de preluare a unei astfel de functii.

"Vulgarizarea dezbaterii de principii si transformarea ei intr-o dezbatere pe functii mi se pare de-a dreptul neconcludenta si lipsita de substrat. Nu am avut cu nimeni astfel de discutii. Este realmente frivol sa vorbesti de inlocuirea unor ministri sau chiar de motiuni simple sau de cenzura la doar doua luni de la formarea guvernului. Inclusiv acest lucru m-a deranjat in partid. Este un guvern care isi duce crucea" a mai spus Sarbu.

Cine mai urmeaza?
Surse social-democrate sustin ca dezertarea lui Marian Sarbu era certa de ceva timp. Iar unii dintre fostii sai colegi sunt ingrijorati ca gestul acestuia ar putea provoca noi "hemoragii" in randurile parlamentarilor PSD. Potrivit surselor, se asteapta ca alti 7-8 parlamentari PSD sa imite comportamentul lui Sarbu in zilele urmatoare. Pana acum, printre numele grele care au parasit PSD se numara Serban Mihailescu, deputatii Ioan Munteanu, Culita Tarata si Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu: Demisie cu cantec

Boc cere includerea in Parlamentul ungar a comunitatii romanesti... Ludovic Orban intra in lupta pentru presedintia PNL...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x