Antena Căutare

Măsuri contra răspândirii infectării cu Covid-19, recomandate de muzeografii MNAR şi ilustrate cu lucrări de patrimoniu

Muzeul Naţional de Artă al României a selectat tablouri din patrimoniul său, avertizând populaţia cu privire la măsurile pe care să le respecte în perioada pandemiei.

Măsuri contra răspândirii infectării cu Covid-19, recomandate de muzeografii MNAR şi ilustrate cu lucrări de patrimoniu
"Pe terasă la Sinaia", de Theodor Aman

"Chiar dacă #StamAcasa, nu înseamnă că nu ne putem bucura de opere de artă în care oamenii ieşeau nestingheriţi din case, mai ales că ne ajută să ne gândim cu speranţă la perioada în care autoizolarea nu va mai fi necesară şi noi ne vom putea relua viaţa de dinainte. În plus, putem folosi această ocazie să ne reamintim câteva dintre măsurile de prevenire a răspândirii infectărilor cu Covid-19, ilustrate cu câteva dintre lucrările din patrimoniul MNAR", transmit muzeografii.

"Nu ieşiţi din casă decât dacă mergeţi la serviciu, să procuraţi alimente, aveţi o urgenţă medicală sau o altă situaţie care nu suportă amânare", mesajul fiind ilustrat cu tabloul "Calea Victoriei pe ploaie", de Nicolae Dărăscu.

Un alt îndemn este: "Încercaţi să cumpăraţi suficiente alimente încât să nu fie nevoie să ieşiţi în fiecare zi pentru aprovizionare, dar fără să lăsaţi panica să vă controleze şi să faceţi provizii nejustificate. Să ne gândim şi la nevoile celorlalţi!", care a fost ilustrat cu pânza "Interior flamand", de David Teniers cel Tânăr".

"În această perioadă, #StamAcasa şi ne uităm online la concertele, spectacolele de teatru şi filmele puse la dispoziţie de instituţii culturale din întreaga lume", măsură însoţită de "Concertul", creat de Abraham Van der Schoor.

"Hanul Bazaca", pictat de Alexandru Poitevin-Scheletti, a însoţit mesajul: "Nu mergeţi în pieţe, târguri şi alte zone aglomerate!".

"Pe terasă la Sinaia", de Theodor Aman, este imaginea pentru "Nu este momentul să ieşim în natură la picnic, grătar sau socializare, oricât de frumoasă ar fi vremea în perioada următoare!".

Un alt tablou semnat de Aman, "Petrecere cu lăutari" a fost potrivit pentru a atenţina faptul că "petrecerile mai pot aştepta. Când va trece perioada de autoizolare, vom avea cu adevărat un motiv să sărbătorim!".

Alte ilustraţii sunt "Bărăţia de la Câmpulung", de Theodor Aman, şi "Noli me tangere (Nu mă atinge)", de Bartholomäus Spranger.

Sursa: News.ro

Mesajul surprinzător al lui Iohannis de Ziua Europei: "În confruntarea cu pandemia, România a dovedit încă o dată c... Rugăciunea zilei de duminică către Maica Domnului. Te scapă de necazuri, de noduri și de boli: "Îţi mulţumesc, Măic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x