Antena Căutare

Ministrul Sănătăţii, declarații revoltătoare: "Saloanele spitalelor nu s-au mai schimbat din vremea studenției mele"

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a spus, în cadrul unei conferințe că ân cadrul vizitelor inopinate pe care le-a făcut spitaleleor din Iași a realizat faptul că multe dintre saloanele spitalelor au rămas neschimbate de pe vremea studenției lui, acesta având 45 de ani.

Ministrul Sănătăţii, declarații revoltătoare: "Saloanele spitalelor nu s-au mai schimbat din vremea studenției mele"
Ministrul Sănătații, 45 de ani


Aflat într-o vizită la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat că este importantă îmbunătăţirea condiţiilor de cazare pentru pacienţi, în unele spitale saloanele fiind la fel ca şi pe vremea când era student al Universităţii de Medicină "Grigore T. Popa".


"Sunt puncte bune şi mai puţin bune. La Spitalul de Pneumoftiziologie au primit şi sunt în curs să primească aparatură de generaţie nouă. În schimb, lasă mult de dorit condiţiile în care sunt primiţi pacienţii, în care stau în saloane. Am revăzut cu emoţie saloane care nu s-au mai schimbat din timpul studenţiei mele şi de când am trecut pe acolo ca tânăr rezident. Mi-aş dori să fiu atât de tânăr încât perioada asta să fi fost scurtă. Din păcate, este un interval mare de timp în care nu s-a schimbat nimic acolo. Vom găsi rapid soluţii", a spus ministrul Victor Costache.


El a spus că în timpul vizitei efectuate la Spitalul "Sf Spiridon" a constatat că există o neuniformitate între investiţii.


"Au fost unele clinici care au fost aduse la standarde europene, în unele zone mi-am regăsit cu emoţie anii studenţiei. Spre exemplu, în Clinica a III a Medicală timpul a rămas în loc. Am revăzut frumoasele sobe din secolul XVIII. Din păcate, şi saloanele au rămas la fel. Este mult de lucru şi acolo", a spus ministrul Victor Costache.

Ministrul Sănătăţii a declarat totodată că la Institutul de Psihiatrie Socola trebuie lucrat în primul rând la îmbunătăţirea locurilor unde sunt cazaţi pacienţii.

"Degeaba avem aparatură, sigur, nici aparatura nu e suficientă, dacă pacienţii nu sunt primiţi în condiţii decente şi dacă medicii, asistentele şi tot corpul medical nu lucrează în condiţii demne. (...) Acolo nu putem da vina pe investiţii. E vorba doar de condiţii hoteliere decente pentru a asigura condiţii normale pacienţilor de acolo.

Nu s-au realizat nici măcar axele rutiere acolo, nici lumini nu sunt. Vom vedea cum vom putea corecta acele probleme. De aceea l-am avut lângă noi şi pe şeful Corpului de Control. Politica noastră va fi o politică a dialogului, a investiţiilor, dar va fi şi o politică fermă, unde nu vom accepta derapajele de nicio culoare politică, deoarece în sănătate nu trebuie să existe culoare politică, trebuie să existe doar interesul pacientului şi al realizării unui act medical de calitate", a spus ministrul Sănătăţii.


Victor Costache a mai vorbit de Institutul de Boli Cardiovasculare, unitate medicală care funcţionează la jumătate din necesar în urma incendiului izbucnit acum doi ani. Potrivit ministrului, în iunie vor fi finalizate lucrările de renovare a etajelor 4 şi 5, unde funcţionează Institutul, care au fost mistuite de flăcări.


"Acest lucru se va întâmpla în iunie şi va permite reluarea activităţii la parametri normali a acestui centru care este foarte important pentru populaţia din Moldova. Vorbim practic de singurul centru de boli cardiovasculare care funcţionează în Moldova", a declarat ministrul Sănătăţii.


El a spus că va sprijini funcţionarea Institutului Regional de Oncologie, rezolvarea crizei de medicamente pentru bolnavii oncologici, dar şi sprijinirea programelor de screening.


"Este singurul spital construit în România în ultimii 30 de ani. Acolo am foşti colegi, foşti profesori cu care dialogăm direct. Am identificat rapid o soluţie pentru a livra Institutului un aparat de radioterapie. Îl va primi rapid, până în prima jumătate a anului.

E atât de necesar pacienţilor din Moldova. Susţinem şi proiectele inovatoare de acolo. Ştiu cadrele didactice. Vor avea, evident, acces la noile programe de screening, şi, bineînţeles, vom construi altele noi program de screening împreună. De exemplu, lipseşte un program de screening pulmonar şi va trebui să rezolvăm şi această problemă din domeniu", a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

(sursa: Agerpres)

Te poți trezi milionar peste noapte! A trăit asta o tânără care s-a pomenit cu o avere în conturi... Adolescent de 16 ani, accident grav cu mașina furată. S-a urcat beat la volan și a fost la un pas să producă o explozie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x