Antena Căutare

Mircea Rednic după decesul lui Ionuţ Popa: Este o zi neagră şi tristă. Îmi pare rău că poate nu am făcut mai multe pentru el

Tehnicianul echipei Poli Iaşi, Mircea Rednic, s-a declarat profund întristat de moartea lui Ionuţ Popa, antrenor care i-a fost prieten şi l-a susţinut.

“Este o zi neagră şi tristă. Am pierdut un prieten, un om de fotbal, un om care în această perioadă m-a susţinut şi nu pot să uit în afară de mesajele pe care le primeam în momentul în care s-a strigat demisia el m-a sunat şi m-a încurajat şi mi-a zis că până la urmă o să reuşesc aici. Tot speram, am vorbit şi cu fata lui, aveam încredere şi m-am rugat la Dumnezeu ca el să revină. N-a mai revenit şi Popică a plecat dintre noi. Îmi pare rău că poate nu am făcut mai multe pentru el, m-am oferit să-l ajut, dar când nu mai era nimic de făcut. E o zi tristă şi Dumnezeu să-l odihnească, a fost un om cu suflet mare”, a spus Rednic.

Antrenorul Ionuţ Popa a decedat, miercuri, la vârsta de 67 de ani, la Spitalul Judeţean Arad, unde era internat. La 9 iunie, Popa a suferit un stop cardio-respirator şi a fost internat la Spitalul Judeţean Arad.

În urmă cu mai mult de un an, lui Ionuţ Popa i-au fost descoperite tumori la nivelul capului, care nu puteau fi operate.

Sursa : news.ro

A murit nea Popică! Ionuț Popa, cel mai îndrăgit antrenor din Liga 1, era în comă de la începutul lunii iunie... FIFA a deblocat un fond de ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru federaţii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x