Antena Căutare

Mirela Vaida, despre cum își învață cei trei copii să se implice: ”Emoția binelui te salvează în orice moment al vieții tale!”

Prezentatoarea Acces Direct Mirela Vaida se alătură cu sufletul deschis proiectului ambiţios Ajut eu!, care revine pe 29 noiembrie, de la ora 14.00, la Antena 1, cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.

Mirela Vaida, despre cum își învață cei trei copii să se implice: ”Emoția binelui te salvează în orice moment al vieții tale!”
Mirela Vaida, despre cum își învață cei trei copii să se implice: ”Emoția binelui te salvează în orice moment al vieții tale!”

”Noi toți putem ajuta, fiecare dintre noi are la rândul lui nevoie de ajutor, de un zâmbet, de un cuvânt bun, de o mângăiere, de a împărți, de exemplu cum se întâmplă în casa mea, orice dulce, orice măr sau orice jucărie, de a o împărți la trei. Pentru că a împărți bucuria se învață de mic, a împărți mâncarea, dulciurile, patul, ciocolata, pijamaua și chiar cadoul de Crăciun, se învață din copilăria timpurie. Eu, ca mamă a trei copii, cred că educația începe din aceste lucruri simple și frumoase. A ajuta, a iubi necondiționat, a face bine, a împărți și a fi generos, de aici cred că se nasc oamenii mari cu suflet cald și, cred eu, că emoția binelui te salvează în orice moment al vieții tale, așa că haideți împreună să ajutăm!”, îndeamnă Mirela Vaida.

După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca noi visuri să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată pe 29 noiembrie, când postul Antena 1 împlineşte 27 de ani de existenţă pe piaţa media, începând cu ora 14:00.

Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.

Mirela Retegan se alătură campaniei Ajut eu!: Chiar dacă nu ne cunoaștem, putem transmite susținere și iubire de la depă... Gala Ajut eu! se va vedea şi online. Dorian Popa va transmite live, pe a1.ro, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Fie că ești persoana care vrea să-i fie îndeplinită o dorință sau că știi pe cineva care are o dorință, Ajuteu.ro este platforma unde dorințele devin realitate. Alege una dintre cele două variante și urmează pașii de înscriere, iar noi o să ne ocupăm de restul.

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x