Antena Căutare

ATENȚIE, imagini ȘOCANTE! Momentul în care elicopterul patronului de la Leicester s-a prăbușit, surprins de camere!

Cinci persoane, între care și patronul lui Leicester, și-au pierdut viețile în urma tragediei aviatice ce a avut loc sâmbătă, iar acum au apărut imagini cu momentul în care elicopterul se ridică de pe stadion, iar mai apoi pică brusc și se transformă într-o minge de foc. 

Cinci persoane, între care și patronul lui Leicester, și-au pierdut viețile în urma tragediei aviatice ce a avut loc sâmbătă, iar acum au apărut imagini cu momentul în care elicopterul se ridică de pe stadion, iar mai apoi pică brusc și se transformă într-o minge de foc.

Elicopterul s-a prăbușit chiar în parcarea stadionului, iar pilotul, Eric Swaffer poate fi considerat, fără doar și poate, un adevărat erou, întrucât a realizat o manevră pentru a duce aparatul de zbor într-o zonă nepopulată.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit martorilor, primul apel la ambulanță a fost efectuat la ora locală 20:38, iar salvatorii au intervenit la două minute de la acel apel. Din păcate, însă, doar fiica patronului de la Leicester a supraviețuit, pentru ceilalți pasageri medicii neputând să facă nimic. Ancheta este încă în curs de desfășurare.


Poliția din Leicestershire a anunțat și numele celorlalte patru victime, în afară de patronul clubului Leicester: pilotul Eric Swaffer (53 de ani), iubita acestuia, Izabela Lechowicz (46 de ani), și alți doi membri ai staff-ului, Nursara Suknamai și Kaveporn Punpare.

Activitate seismică ALARMANTĂ! Un CUTREMUR PUTERNIC a avut loc! A avut magnitudinea de 6,7!... TRAGEDIE în Italia! Bilanțul intemperiilor a CRESCUT! Câți oameni au murit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x